Riff Holding International intră în consultanţa juridică prin parteneriat cu Deli&Hliboceanu SCA

F. A.
Companii #Consultanţă / 5 martie 2009

Riff Holding International a anunţat azi deschiderea unei noi linii de business, dedicată consultanţei juridice pentru afaceri, printr-un parteneriat cu casa de avocatură Deli&Hliboceanu.

Potrivit preşedintelui Riff Holding International, Marius Stăncescu, în contextul economic actual multe companii de pe piaţa românească vor fi nevoite să-şi restructureze afacerile sau să se reorganizeze. "Vom începe să înregistrăm insolvenţe din partea unor companii solvabile", a declarat Marius Stăncescu.

Astfel, acest parteneriat va permite Riff să ofere servicii de consultanţă juridică, atât clienţilor din protofoliu, dar şi din exterior, în materia insolvenţei şi a reorganizării judiciare, recuperarea de creanţe sau fuziuni şi achiziţii.

"Fuziunile vor începe să reprezinte o soluţie pentru traversarea acestei perioade dificile. Segmentul de fuziuni şi achiziţii reprezintă o metodă de a reduce costurile", a menţionat preşedintele Riff Holding International.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb