SIF Moldova a semnat "Acordul privind amânarea listării BCR"

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 septembrie 2009

SIF Moldova a semnat, pe 1 septembrie, "Acordul privind amânarea listării BCR", după ce a finalizat "negocierile privind amânarea obligaţiei Erste Group Bank de a iniţia listarea", a anunţat ieri compania.

Reprezentanţii celorlalte societăţi de investiţii financiare nu au putut fi contactaţi, ieri, pentru a preciza dacă au semnat astfel de documente, însă aceştia şi-au exprimat verbal acordul pentru listarea băncii în următorii doi ani de zile, după mai multe discuţii cu reprezentanţii Erste.

Cele cinci societăţi de investiţii financiare deţin cumulat aproximativ 30% din Banca Comercială Română.

Problema rămăsese la mâinile lor, după ce preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, şi-a dat acordul de principiu ca listarea BCR la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) să fie realizată în 2010-2011, în funcţie de evoluţia pieţei.

"Listarea BCR este problema Erste Bank şi a SIF-urilor, dar, pentru că în contractul de privatizare există şi obligaţia de listare la Bursă a BCR, era nevoie şi de acordul nostru pentru amânarea termenului listării. Totuşi, decizia este a acţionarilor", a declarat domnul Ursache la finalul lunii iunie.

Domnia sa a subliniat că nu există o clauză de sancţiune în contract privind subiectul amânării listării BCR.

Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al BCR, declara, la mijlocul lunii mai, că listarea băncii a devenit inoportună din cauza condiţiilor de piaţă. Listarea BCR trebuia să aibă loc în termen de trei ani de la privatizare, respectiv până la finele lui 2009.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb