Siguranţa produselor de panificaţie depinde de respectarea condiţiilor sanitare şi de manipulare. În ce măsură sunt respectate acestea?

J.P.
Miscellanea #Protecţia consumatorilor /

Siguranţa produselor de panificaţie depinde de respectarea condiţiilor sanitare şi de manipulare. În ce măsură sunt respectate acestea?

Cât de util este în acest moment ambalajul pentru produsele de panificaţie? Este una dintre întrebările care ne preocupă, mai nou, în contextul noului coronavirus.

În jur de 87% dintre români preferă să cumpere pâine ambalată, după cum arată un sondaj realizat de New Challenge Marketing Research şi comandat de Asociaţia Preţuieşte Calitatea şi Asociaţia Proconsumatori. Sondajul vine ca urmare a unui studiu efectuat de Universitatea din Bucureşti, care arată că, în cazul în care o persoană contaminată sau infectată cu noul coronavirus atinge un produs ambalat, virusul nu penetrează ambalajul.

Unii specialişti sunt de părere că este puţin probabil ca prin pâinea neambalată să se poată transmite Covid-19, dacă sunt respectate întocmai condiţiile sanitare şi cele de manipulare a produselor.

Deputatul clujean USR Emanuel-Dumitru Ungureanu, Vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie ne-a spus: "Am vorbit cu specialişti, epidemiologi, cu experţi în sănătate publică şi, dacă se respectă regulile de igienă elementare, spălat pe mâini, manipularea adecvată a produselor, posibilitatea sau probabilitatea ca cineva să se infecteze este foarte mică".

Dar în ce proporţie sunt aceste reguli respectate de către comercianţi?

Surse din piaţă susţin că, în majoritatea cazurilor, pâinea neambalată este transportată "în lăzi trase pe paviemente murdare şi refolosite de zeci sau chiar sute de ori". Pâinea neambalată este depozitată fără să fie protejată de insecte sau rozătoare sau de alte bacterii din aer, ne-au mai spus sursele citate. Acestea susţin că, în foarte multe cazuri, micii comercianţi transportă pâinea în maşinile personale, unde nu pot fi controlate condiţiile de igienă şi manipulare.

Aşadar, este necesar sau nu amblajul pentru produsele de panificaţie?

Parlamentarul clujean ne-a mai spus că, potrivit unor studii, virusul se transmite cel mai uşor prin particule care zboară din gura oamenilor, prin vorbire, prin strănut: "Atenţia la igiena mâinilor şi la grija de a nu pune mâna la gură după ce ai pus mâna pe ceva care nu este dezinfectat este valabilă pentru orice suprafaţă".

Dar cine verifică grija cu care consumatorii ating produsele neambalate de la raft?

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor citează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor şi susţine că nu există dovezi ştiinţifice că alimentele sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului atât timp cât sunt luate toate măsurile elementare de igienă - "respectarea cu stricteţe de către personalul angajat care manipulează şi comercializează alimentele a regulilor privind siguranţa alimentelor, a celor de igienă personală şi de informare adecvată a consumatorilor garantează că produsele alimentare puse pe piaţă sunt sigure". În acelaşi timp, ANSVSA a tradus şi adaptat ghidul provizoriu FAO/OMS "COVID-19 şi Siguranţa Alimentelor: Ghid pentru Industria Alimentară", care sfătuieşte să nu se vândă produse de panificaţie neambalate la standurile de autoservire: "Ar trebui să ia în considerare să nu se expună în mod deschis sau să vândă produse de panificaţie neambalate la standurile de autoservire. Produsele de panificaţie din vitrinele deschise, cu autoservire din magazinele de vânzare cu amănuntul trebuie să fie plasate în ambalaje din plastic/celofan sau hârtie. În cazul în care produsele de panificaţie la vrac sunt expuse în magazinele de vânzare cu amănuntul, acestea ar trebui să fie plasate în standuri din plexiglas şi puse în pungi folosind cleştele atunci când clienţii se servesc".

Aşadar, siguranţa produselor de panificaţie depinde de respectarea cu stricteţe a regulilor sanitare şi de manipulare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. vor să ne lase și fără pâine caldă...

    1. Painea calda este pentru boi,

      Ambalata este pentru noi.

      Sa lasam boii sa se duca dracului! 

      Vor să determine lumea să cumpere numai din corporații ticăloase ale capitalismului imperialist, asta vor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

15 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0172
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5274
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4853
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.4568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro