Anticorupţie

28 decembrie 2017
Fostul director al ANL trimis în judecată

Fostul director al ANL trimis în judecată

V.DAnticorupţie / 28 decembrie 2017

Fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) Marian Iftime-Nicorici şi fostul director de marketing al FC Ceahlăul, Iulian Boghean, au fost trimişi în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, după ce au cerut reprezentantului unei societăţi comerciale să acorde clubului de fotbal 5 la sută din sumele pe care societatea le avea de încasat de la ANL.

Gheorghe Ştefan, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă

Gheorghe Ştefan, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă

A.C.Anticorupţie / 28 decembrie 2017

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, eliberat condiţionat în luna septembrie după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă, în legătură cu sponsorizarea echipei de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ de către o firmă de construcţii care avea contracte cu Hidroelectrica.

Firma "Tel Drum", trimisă în judecată

ALERTFirma "Tel Drum", trimisă în judecată

S.A.Anticorupţie / 27 decembrie 2017

Firma "Tel Drum" şi reprezentanţii săi, Petre Pitiş şi Mircea Vişan, au fost astăzi trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Mihai Valentin Popa (Sursa foto: cdep.ro )

Deputat PSD, trimis în judecată pentru şantaj

G.F.Anticorupţie / 21 decembrie 2017

Mihai Valentin Popa, deputat PSD, preşedinte al Organizaţiei PSD Făgăraş şi secretar executiv al Organizaţiei Braşov din cadrul aceluiaşi partid, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de către procurorii Direcţiei Naţionale...

Adrian Mititelu (Sursa foto: captură Youtube)

Adrian Mititelu, audiat la DNA

A.C.Anticorupţie / 15 decembrie 2017

Omul de afaceri Adrian Mititelu este audiat la DNA, în această dimineaţă, el spunând că a fost citat ca martor într-un dosar de luare şi dare de mită.

Ilie Niţă (Sursa foto: cdep.ro)

Senatorul ALDE Ilie Niţă, sub control judiciar

A.C.Anticorupţie / 13 decembrie 2017

Procurorii DNA Suceava l-au pus miercuri sub control judiciar pe senatorul Ilie Niţă, acuzat de evaziune fiscală, instigare la abuz în serviciu şi efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, potrivit unui...

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo