SUPLIMENT FONDURI EUROPENE "Pentru prima dată zona de irigaţii este finanţată direct pentru fermieri"

Geroge Marinescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Fonduri Europene / 1 august 2023

"Pentru prima dată zona de irigaţii este finanţată direct pentru fermieri"

(Interviu cu Răzvan Gălăţan, director operaţional Goodwill Consulting România)

Accesarea finanţărilor europene de către fermieri repre-zintă pentru multe dintre companiile mici din agribusiness o adevărată provocare, din cauza documentaţiei stufoase pe care trebuie să o întocmească şi a ghidurilor de finanţare care lasă loc la interpretări cu privire la eligibilitatea beneficiarilor sau a proiectelor depuse. De aceea, ideal pentru mulţi dintre micii fermieri care îşi doresc să obţină finanţare europeană ar fi să apeleze la firmele de consultanţă în domeniul proiectelor europene, mai ales că, pe Planul Naţional Strategic 2023-2027, din totalul alocării pe fiecare proiect eligibil 5% reprezintă cheltuieli eligibile pentru consultanţă.

"Consultanţii oferă asistenţă pe tot parcursul procesului, începând de la pregătirea documentelor şi până la monitorizarea şi raportarea implementării, pentru că proiectele sunt calitative şi astfel încât clienţii să obţină toţi banii necesari pentru finanţare", afirmă, într-un interviu, Răzvan Gălăţan, director operaţional Goodwill Consulting România, care îi sfătuieşte pe fermieri să apeleze cu încredere la firmele de consultanţă cunoscute în piaţa de agribusiness.

Cu alte cuvinte, orice proiect finanţat este implementat sub atenta supraveghere a firmei de consultanţă, pentru ca orice beneficiar să se încadreze condiţiilor din ghidurile de finanţare şi să nu existe corecţii financiare pe tot parcursul implementării. Menţionăm că firmele de consultanţă au experţi pentru fiecare direcţie de finanţare, iar în urma evaluării oferă cele mai bune soluţii clienţilor care solicită fondurile europene. Şi oferta este generoasă în noul PNS, care alocă aproape 6 miliarde euro pentru dezvoltarea agriculturii din ţara noastră.

95% - rata de succes privind eligibilitatea proiectelor depuse şi finanţate

Reporter: Aveţi o rată de succes a proiectelor implementate de clienţii dumneavoastră?

Răzvan Gălăţan: Rata noastră de succes pe PNS este de peste 95% pentru că evaluăm foarte strict eligibilitatea proiectelor şi nu depunem proiecte fără să fie verificate de experţii noştri. Practic, dacă din verificarea noastră internă nu rezultă că este un proiect eligibil, proiectul respectiv nu este depus, deoarece nu dorim să pierdem timpul şi resursele noastre şi ale clienţilor. Consultanţii noştri oferă asistenţă pe tot parcursul procesului, începând de la pregătirea documentelor şi până la monitorizarea şi raportarea implementării, astfel că proiectele sunt calitative, iar clienţii reuşesc să obţină toţi banii necesari pentru finanţare.

Reporter: Din experienţa dumneavoastră, ce direcţii de finanţare preconizaţi că vor fi cele mai accesate?

Răzvan Gălăţan: Din experienţa noastră fiecare direcţie de finanţare are tipologii diferite de beneficiari interesaţi. De exemplu, pe direcţia de pomicultură sunt de obicei interesaţi investitorii care vin din alte domenii şi care văd în aceaastă zonă un potenţial mare de a obţine profituri pe termen lung. Pe direcţia zootehnică de obicei sunt fermieri care deţin deja un efectiv de animale şi care au o nevoie mare de finanţare pentru modernizarea fermelor. Pe zona de procesare produse agricole vorbim de firme mai mari sau mai mici care fac procesare de la terţi sau din producţie proprie. Aici vedem deja un interes mare în piaţă pe zona de fabrici de ulei, abatoare şi pe morărit. De asemenea, zona de irigaţii nu a fost niciodată finanţată în mod direct pentru fermieri şi probabil o să fie un mare interes pe această sesiune. Din experienţa noastră, în general toate liniile de finanţare din zona agricolă prezintă un interes mare şi este bine ca potenţialii beneficiari să se pregătească din timp deoarece documentaţia este complexă şi concurenţa o să fie ridicată.

Reporter: Ne aflăm în plină perioadă de secetă. Ce trebuie să facă fermierii pentru a nu se mai confrunta în anii următori cu lipsa precipitaţiilor necesare culturilor agricole? Ce linie de finanţare este accesibilă şi care este sprijinul acordat efectiv fermierilor?

Răzvan Gălăţan: Pentru prima dată există finanţări prin care fermierii pot lua măsuri pentru a preveni efectele secetei în anii următori prin investiţii în sisteme de irigaţii şi colectare a apei de ploaie. Fermierii pot accesa până la 500.000 euro prin linia de finanţare DR-26 ( Înfiinţare Sisteme de irigaţii). De asemenea, există o linie specială pentru organizaţiile din domeniul irigaţiilor (OUAI/FOUAI) prin care se pot accesa până la 1.500.000 euro prin linia de finanţare DR-25 (Modernizarea infrastructurii de irigaţii). Aceste sume pot contribui semnificativ la înfiinţarea sistemelor de irigaţii pentru fermieri sau la modernizarea infrastructurii existente pentru organizaţiile specifice din zona irigaţiilor, ajutând astfel la ameliorarea probemelor din acest sector.

Bani pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice

Reporter: Cum se pot proteja fermierii de schimbările climatice? Există finanţări pentru achiziţionarea de echipamente şi sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteo nefavorabile, în special pentru cei din domeniul pomiculturii şi legumiculturii? Ce alte investiţii finanţate din fonduri europene ar mai putea accesa aceştia?

Răzvan Gălăţan: Pe toate programele de finanţare care se adresează sectorului vegetal, pomicol sau legume disponibile există şi o categorie de cheltuieli eligibile care este legată de agricultura de precizie şi de sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor nefavorabile. De asemenea, se finanţează şi zona de sisteme antiploaie/antigrindină, sisteme care sunt parte componentă din majoritatea proiectelor care vizează aceste sectoare afectate de fenomenele meteo. Practic, prin aceste achiziţii fermierii se asigură că sunt pregătiţi să facă faţă fenomenelor meteo nefavorabile şi, atunci când realizează o investiţie din fonduri în ferma lor, această investiţie este pe deplin protejată. Un alt tip de investiţie pe care am regăsit-o în trecut în vechiul PNDR a fost o investiţie dedicată pentru asigurarea culturilor prin care fermierii s-au putut de asemenea asigura că au o soluţie de rezervă în cazul unor astfel de probleme. Pe lângă acestea în 2024 se va lansa o linie de finanţare care va avea ca principal scop înfiinţarea perdelelor forestiere. Prin acest tip de investiţie s-ar dori diminuarea efectelor negative pe care schimbările climatice le au asupra exploataţiilor agricole. Practic înfiinţând o perdea forestieră în jurul unei culturi vegetale, fie ea şi legume, arborii plantaţi ar menţine mai bine umiditatea în sol, fapt care ar ajuta la o mai bună dezvoltare a plantelor din culturile vegetale.

Reporter: Ţara noastră se confruntă cu lipsa procesării recoltelor şi cu lipsa depozitelor pentru produsele agro-alimentare. Ce prevede PNS în acest domeniu?

Răzvan Gălăţan: Programele existente finanţează pe lângă investiţiile în partea de producţie agricolă primară şi investiţii în componente secundare precum depozitarea. În acest sens, în cadrul proiectelor enumerate mai sus (cu excepţia celor pentru irigaţii) construirea de depozite sau achiziţionarea de silozuri reprezintă cheltuieli eligibile şi finanţabile.

Finanţare pentru economia circulară din agribusiness

Reporter: Schema de finanţare Investalim, prinsă în programul de guvernare, reprezintă o nouă soluţie de finanţare pentru fermierii şi procesatorii din ţara noastră. Când preconizaţi că va începe finanţarea pe schema respectivă ţinând cont că proiectul de hotărâre de guvern privind procedura de implementare a Investalim se află încă în consultare publică?

Răzvan Gălăţan: Schema de finanţare Investalim este cu siguranţă oportunitatea potrivită pentru fermierii şi procesatorii din ţara noastră. Aceasta este destinată operatorilor economici din sectorul industriei alimentare şi poate aduce beneficii semnificative industriei noastre agricole. Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi că procesul de implementare a schemei Investalim necesită timp şi etape clare. Procedura de implementare a Investalim este în prezent în proces de dezbatere publică. Acest lucru indică faptul că se fac eforturi pentru a crea un cadru eficient pentru implementarea schemei. Deşi data exactă de începere a finanţării nu este clară, este important să rămânem conectaţi la sursele oficiale pentru a afla când se vor deschide oficial apelurile de finanţare în cadrul schemei Investalim. În calitate de consultanţi, suntem aici pentru a asigura că clienţii noştri sunt informaţi şi pregătiţi pentru aceste oportunităţi iminente şi că îşi pot pregăti proiectele pentru a accesa această finanţare.

Reporter: Ce finanţări sunt prevăzute pentru sectorul zootehnic?

Răzvan Gălăţan: Prin linia de finanţare DR-20 (Zootehnic), fermierii pot accesa o valoare generoasă de finanţare, maxim 2.000.000 euro pe proiect. Această finanţare are un impact semnificativ asupra dezvoltării sectorului zootehnic în ţara noastră. De asemenea, pentru achiziţii simple de utilaje şi echipamente, există posibilitatea de a accesa până la 300.000 euro pe proiect. Investiţiile eligibile includ adăposturi,

utilaje agricole, depozitare, procesare, comercializare, biosecuritate, irigaţii şi active necorporale. Această finanţare sprijină dezvoltarea fermelor zootehnice şi îmbunătăţirea calităţii produselor.

Reporter: Există finanţări şi pentru economia circulară?

Răzvan Gălăţan: Da, există finanţări pentru economia circulară în cadrul anumitor linii de finanţare, precum DR-20 (Zootehnic) şi DR-22 (Produse agricole şi pomicole), unde investiţiile în procesare, reciclare şi gestionarea deşeurilor pot fi susţinute şi sunt punctate suplimentar, deci încurajăm includerea lor în fiecare proiect.

Reporter: În calitate de consultanţi, urmăriţi implementarea efectivă a fiecărui proiect?

Răzvan Gălăţan: Da, fiecare proiect şi fiecare client sunt extrem de importanţi pentru noi. Ca şi consultanţi, ne angajăm să urmărim implementarea fiecărui proiect într-un mod atent şi dedicat. Ne dorim să valorificăm întregul potenţial agricol al României prin intermediul clienţilor noştri, astfel încât să asigurăm că fiecare pas este luat cu precizie şi că fiecare obiectiv este atins. Acompaniem procesul de implementare pentru a ne asigura că toate cerinţele sunt respectate, că resursele sunt utilizate eficient şi că rezultatele sunt benefice atât pentru fermieri, cât şi pentru comunitate.

Reporter: Vă mulţumim!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5603
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2951
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9644
Gram de aur (XAU)Gram de aur389.2309

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb