"TAXA PE SOARE" ÎNCINGE CLASA POLITICĂGuvernul Ciucă - parasolar în calea energiei fotovoltaice

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 6 decembrie 2022

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Prosumatorii cu panouri fotovoltaice nu vor plăti, în acest moment, nicio taxă către stat, a afirmat, ieri, Virgil Po­pescu, ministrul Ener­giei, într-o conferinţă de presă susţinută în contextul amplificării scandalului politic intern privind introducerea unei aşa numite "taxe pe soare" de către Guvern, prin ordonanţa de urgenţă adoptată în 29 noiembrie 2022.

Virgil Popescu a declarat: "Prin ordonanţa de urgenţă din 29 noiembrie am implementat directiva RED 2. Neimplementarea directivei presupunea infringement, deoarece eram deja în procedură de sesizare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Prin OUG nu se introduce absolut nicio taxă. Cei care îşi montează panouri fotovoltaice pe casă nu vor plăti nicio taxă pentru energia produsă şi consumată. Există posibilitatea ca atunci când numărul prosumatorilor va fi foarte mare şi producţia lor ajunge la 8% din capacitatea instalată a Sistemului Energetic Naţional, în baza unui studiu întocmit la data aceea de ANRE statul membru să poată introduce o taxă începând cu 1 decembrie 2026. Textul este foarte clar: poate introduce. Nu se stabileşte o taxă de mâine, de poimâine, de anul viitor, sau peste 3 sau 4 ani. Ministerul Energiei nu va susţine niciodată înfiinţarea taxei. Faptul că a fost transpusă o directivă europeană privind existenţa posibilităţii, după 1 decembrie 2026, de a introduce o anumită taxare, e diferit[ de stabilirea efectivă a unei taxe. (...) Infirm că această taxă va exista în anii următori. (...) Dacă directiva respectivă va fi modificat[ prin RED 3, evident că vom modifica şi noi acest text. Nimeni nu îşi doreşte această taxă şi este evident că vom încerca modificarea directivei pe care am fost nevoiţi să o implementăm anul acesta. Dacă nu o implementam anul acesta, riscam să fim amendaţi de CJUE. Directiva RED 2 va fi înlocuită probabil la finalul anul viitor cu RED 3.

Nu putem însă aştepta ca această directivă să fie înlocuită de RED 3, deoarece neimplementarea pe plan intern a unei directive ar fi un lucru grav pentru România. (...) Repet, textul este destul de clar: există posibilitatea de introducere a acestei taxe, dar eu nu văd niciun guvern care să introducă taxa din 2026 sau din 2028".

Conferinţa de presă a fost perturbată, iniţial, şi amânată de apariţia intempestivă a preşedintelui AUR, deputatul George Simion. Acesta a afirmat, înainte de apariţia jandarmilor care i-au solicitat să părăsească sediul Ministerului Energiei: "Am venit să pun o întrebare: cum e cu taxa pe soare? Pe uşă am intrat. Mi s-a spus că nu aş avea dreptul să particip la această conferinţă de presă. Am venit, am urcat. Dacă am încălcat vreo lege, să-mi spună instituţiile statului. (...) A fugit ministrul, a fugit Virgil, a fugit hoţul". Simion s-a exprimat după ce secretarul de stat George Niculescu a anunţat amânarea începerii conferinţei, motivând că sunt prezente persoane care nu au fost acreditate pentru eveniment.

Referitor la acest incident, în cadrul conferinţei de presă susţinută ulterior, Virgil Popescu a spus: "Conferinţa nu putea fi susţinută în condiţiile prezenţei domnului Simion şi a antecedentelor domnului Simion, care are foarte multe derapaje şi comportament deviant. Singura miză pentru care a venit aici a fost să facă circ, aşa că eu cred că decizia înţeleaptă a fost să amânăm această conferinţă până când persoana respectivă a părăsit sala. Ce a făcut astăzi George Simion este o bătaie de joc la adresa instituţiilor statului şi a opiniei publice. Să vii să încerci să denaturezi o conferinţă şi să nu o laşi să se întâmple înseamnă că ai un scop ascuns. Pentru că nu întâmplător astăzi, 5 decembrie, a intrat în vigoare embargoul asupra petrolului rusesc. Tot astăzi a intrat în vigoare plafonarea preţului ţiţeiul rusesc (..) Şi astăzi domnul Simion este prezent aici încercând să nu putem transmite aceste mesaje. Încă o dată, dacă mai era nevoie de această dovadă, domnul Simion arată că nu este decât este o trompetă a ruşilor şi o trompetă a lui Putin care acţionează împotriva intereselor statului român".

Posibila taxă, criticată de PSD şi USR

"Taxa pe soare" a trecut neobservată când, în 11 decembrie 2018, a fost adoptată Directiva Europeană 2001 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, dar a stârnit vii controverse în capetele politice înfierbântate de la Bucureşti acum când guvernul PSD-PNL-UDMR a decis prin ordonanţă de urgenţă implementarea naţională a directivei respective, deoarece declanşarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene bate la uşă.

Aceasta a fost urgenţa pentru care Guvernul s-a grăbit să reglementeze rapid în acest domeniu şi să preia exact dispoziţiile din articolul 21 punct 3 al directivei europene 2001/2018 care stipulează:

"Statele membre pot aplica taxe şi tarife nediscriminatorii şi proporţionale autoconsumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceştia care rămâne în spaţiile lor într-unul sau mai multe din următoarele cazuri:

(a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului şi efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;

(b) începând cu 1 decembrie 2026, dacă proporţia globală de instalaţii de autoconsum depăşeşte 8 % din puterea totală instalată de energie electrică a unui stat membru şi dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize costuribeneficii efectuate de autoritatea naţională de reglementare a respectivului stat membru printr-un proces deschis, transparent şi participativ, că dispoziţia prevăzută la alineatul (2) litera (a) punctul (ii) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporţionată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depăşeşte ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obţine o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum şi că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acţiuni rezonabile; sau

(c) dacă energia electrică din surse regenerabilă autoprodusă este produsă în instalaţii cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW".

Dispoziţiile de mai sus au fost preluate integral în ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care a fost adoptată în data de 29 noiembrie 2022, în condiţiile existenţei riscului intrării ţării noastre în procedură de infringement (riscul de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza 2021/0333) din cauza neimplementării directivei adoptată în 2018.

Primii politicieni care au făcut scandal cu privire la taxa respectivă au parlamentarii USR care au spus că vor sesiza Comisia Europeană dacă Guvernul nu va elimina "taxa de soare".

"Dreptul prosumatorilor de a nu fi taxaţi pentru ce consumă ei înşişi este omis ca referinţă în textul din OUG atunci când se stabileşte taxarea tuturor prosumatorilor începând din 2026. Taxarea se aplică imediat pentru cetăţenii şi firmele care produc mai mult de 30kW sau au beneficiat de sprijin de stat (Casa Verde, de exemplu). IMM-urile şi fermele care au investit sau doreau să investească în fotovoltaice intră aici. Apoi, printr-o simplă transformare a unui «statul poate» în «statul taxează», guvernul securisto-socialist dă o lovitură producţiei independente de energie, pentru a proteja piaţa captivă a marilor companii de stat, subordonate lui Virgil Popescu", a afirmat Cristian Ghinea (USR), fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene în guvernul PNL-USR-UDMR condus de premierul Florin Cîţu.

Mesajul celor de la USR a fost preluat apoi de cei de la PSD, formaţiune politică ai cărei reprezentanţi au votat în şedinţa de guvern din 29 noiembrie ordonanţa de urgenţă care transpune directiva europeană.

"Evident că este profund greşită politica Ministerului Energiei, să introduci o astfel de taxă acum, când România trebuie să încurajeze tot ce înseamnă producţia de energie regenerabilă. Ministerul Energiei constat că creează din nou o confuzie în piaţa de energie. (...) Acum vine cu o nouă măsură care este absolut aberantă - aceea de a propune o taxă cu privire la cei care îşi instalează panouri fotovoltaice. PSD nu susţine această iniţiativă. Când va veni în Parlament această ordonanţă, în mod categoric noi o vom amenda şi vom scoate acea prevedere", a declarat senatorul social-democrat Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economice, Industrii şi Servicii.

Florin Jianu: "Reglementarea europeană nu impune o astfel de taxă, ci setează posibilitatea unei astfel de taxe"

Reglementările de genul "taxei pe soare" care apar peste noapte şi care derutează, care debusolează întreaga economie, nu fac bine nimănui, nici măcar din perspectivă politică celor care guvernează în acest moment, a afirmat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

"În primul rând reglementările ar trebui discutate cu mediul de afaceri, acel test IMM ar trebui realizat ca să se vadă înainte de a lua o astfel de gogomănie, în esenţă, pentru că asta este această reglementare. Înainte să iei o astfel de decizie, vezi care este impactul şi atunci s-ar putea să te abţii în a ieşi cu astfel de reglementări. De altfel, reglementarea europeană nu impune o astfel de taxă, ci setează posibilitatea unei astfel de taxe. Sigur, noi, ca de fiecare dată, ne-am grăbit şi am venit cu o taxare înaintea tuturor. În egală măsură este un semnal foarte prost pentru ceea ce înseamnă investitorii, fie ei de tipul întreprinderilor mici şli mijlocii sau fie de tipul investitorilor strategici, care se gândeau toţi, în acest moment, asupra perspectivei investiţiei în energia verde şi care îşi văd investiţiile zădărnicite. Nimeni nu mai are curajul să investească pentru că nici măcar nu ştim cât va fi această taxă; este o necunoscută. Nimeni nu mai investeşte şi de unde aveam acea sintagmă că «energia pe care o produci singur este cea mai ieftină», s-ar putea să ajungem la sintagma «energia pe care o produci singur este cea mai scumpă». E ceva inimaginabil. Noi sperăm ca această reglementare să fie corectată, să fi fost doar un vis urât, dar care lasă urme pentru că orice ieşire publică are urme în economie şi în societate", a spus Florin Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a precizat că, până în acest moment, toate investiţiile în energia verde au fost făcute cu bani proprii ai întreprinzătorilor.

"Ce se întâmplă cu cei 12 miliarde euro din Fondul de Modernizare aflaţi la dispoziţia României? Lucrurile trebuie să fie foarte serioase. Din păcate nu vedem o abordare profesionistă din partea clasei politice, a Guvernului, a acestui dosar de transformare energetică a economiei, iar prin aceste politici inadecvate nu facem decât să punem carul înaintea boilor", a spus Florin Jianu.

Ovidiu Demetrescu: "Eu nu cred că este intenţia Uniunii Europene să taxeze prosumatorii"

Specialiştii în energie susţin că taxarea prosumatorilor de către stat este incorectă, atât timp cât aceştia au realizat din banii proprii capacităţile de producere a energiei fotovoltaice.

"Prin programul guvernamental de motivare a prosumatorilor s-au dat foarte puţini bani în această direcţie. În acest timp, operatorii de distribuţie au întârzieri foarte mari în montarea contoarelor inteligente cu dublu sens pentru prosumatori. Operatorii sunt obligaţi să le monteze astfel de contoare prosumatorilor pentru ca să vadă consumul din reţea şi producţia introdusă în reţea de către prosumatori. Deocamdată se vede numai ce a consumat prosumatorul. (...) Atunci taxarea respectivă pe baza a ce va fi făcută? Deocamdată nu există instrumentele necesare prin care să fie măsurat de către operatori sau autorităţi consumul prosumatorilor din producţia proprie de energie", a afirmat expertul în energie Ovidiu Demetrescu, care a precizat că în speţă apar şi probleme juridice privind încălcarea proprietăţii private.

"Statul ar urma să îi oblige pe prosumatori să îşi pună un contor ca să vadă cât au produs. Poate că omul nu vrea să îşi pună contorul respectiv; este investiţia lui, pe proprietatea lui, soarele nu aparţine statului, iar contorul operatorului de distribuţie poate fi montat şi la intrarea pe proprietate, nu în casa prosumatorului. Sunt chestii practice, de bun simţ, pe care văd că nu le ia nimeni în considerare, lăsând la o parte că pot introduce ce taxă vor. Eu nu cred că este intenţia Uniunii Europene să taxeze prosumatorii, dacă vrem să avem o tranziţie verde, să avem o energie verde. Nu îi poţi taxa pe prosumatori, deoarece ei nu poluează, ci ei reduc poluarea", ne-a spus Ovidiu Demetrescu.

Domnia sa a mai arătat că la punctul 2 din textul directivei europene se vorbeşte despre autoritatea de reglementare care ar trebui să stabilească dacă se produc dezechilibre în reţea şi care este natura acestora.

"Deocamdată nu există un astfel de studiu din partea ANRE. Directiva mai spune că taxa se poate introduce din 2026, în anumite condiţii. Nu suntem în 2026, condiţiile prevăzute în actul normativ european nu au fost întrunite şi nu există nici studiu şi nici dezechilibre", a menţionat consultantul în energie.

Dan Paul: "Planurile investiţionale nu se schimbă din cauza posibilităţii introducerii unei taxe de la 1 decembrie 2026"

Investitorii din domeniul energiei nu sunt speriaţi de posibilitatea introducerii unei taxe pentru prosumatori, aşa cum este ea reglementată de directiva europeană în materie şi de noua ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvern la finalul lunii trecute, susţine Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

"Cred că investiţiile în acest domeniu sunt obligatorii, deoarece în caz contrar România va importa în continuare energie. Avem nevoie de parcuri fotovoltaice, de alternative la ceea ce am închis, şi anume centralele pe cărbune. De aceea, nu ne sperie posibilitatea introducerii acestei taxe după 1 decembrie 2026. Până atunci se vor schimba de câteva ori şi guvernele în ţara noastră. Posibilitatea introducerii acestei taxe nu va schimba, deocamdată, planurile investiţionale în domeniul fotovoltaic şi eolian din ţara noastră", ne-a spus Dan Paul.

Menţionăm că, în septembrie 2022, ţara noastră număra 27.000 de prosumatori, specialiştii estimând că, până la finalul acestui an, numărul prosumatorilor se va situa undeva în jurul a 30.000.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Virgilica, nu doar incompetent, ci de-a dreptul imbecil. Liberalii, condushi de oameni care n-au avut nici macar o microintreprindere in gestiune...E cazul ca in Ro sa apara un partid care sa sustzina intreprinzatorii...

    Fotovolt/ panouri solare as pune si eu de n-as sta la bloc (depend de reactia colectiva si de spatiu in primul rand)!

    1. sunt panouri fotovoltaice flexibile, se pot monta pe balcon, acum depinde daca iti da in parte de nord, nu o sa fie rentabil, cel mai bine e sa fie pe partea sudica a imobilului

    putini oameni au facut atat rau liberalilor ca acest bou

    1. Din pacate nu e doar el. Cu rodonanta au fost toti de acord, si PSD si UDMR.

    Totul e bine si frumos.intrebarea care se pune e :de ce nu au pus ordinul in discutia publica si de ce au promulgat-0 noaptea,ca hotii.Aceste doua sapecte nasc intrebari fara raspuns.Din asta opozitia mai castiga cu toate ca puterea foloseste toate metodele pentru ai denigra pe ceice au sesizat opinia publica de manaria puterii

    Nu e de mirare la ce comuniști încă sunt la putere. Mai era unu care ura centralele de apartament și nu știa cum să facă să le taxeze sau interzică pentru a fi toata lumea la mila inclazirii orășenești (care arde cărbune, curat ecologic și care sunt pe pierdere și cvasi faliment de la revoluție încoace).

    Asta cu panourile e pe același traseu: omul independent și "rezilient" nu e bun că nu e controlabil. Mai bun e omul care să scoată căciulă și să-ți mulțumească profund că nu moare de frig iarna. 

    In cazul asta insa mai e și o prostie: spre deosebire de centrale, panourile nu prea renteaza și se amortizează pe termen foarte lung (mai ales daca nu primești subvenție de la stat); dacă mai apare și o taxă perioada de amortizare se lungește. 

    Merita sa i multumim, ca l vom pierde de premier in 6 luni. Deci mult succes mai depafte!

    Născocitorii "taxei pe soare" trebuiesc analizaţi psihiatric ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro