Trafigura: Exporturile de gaze naturale lichefiate nu au fost afectate până acum de criza din Golf

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 8 iunie 2017

Trafigura: Exporturile de gaze naturale lichefiate nu au fost afectate până acum de criza din Golf

Ruperea relaţiilor diplomatice dintre Qatar şi vecinii săi din Golf - Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein - nu a afectat până acum exporturile emiratului de gaze naturale lichefiate (LNG), a anunţat ieri Trafigura, unul dintre cei mai mari traderi de mărfuri de pe glob, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"'Evoluţiile din Qatar nu au afectat deloc afacerile noastre până acum. Este mult prea devreme să spunem dacă ar putea exista întreruperi ale livrărilor. În general apreciem că orice eveniment geopolitic este mai degrabă o oportunitate decât o ameninţare'', a afirmat directorul financiar al Trafigura, Christophe Salmon. Acesta a adăugat că Trafigura intenţionează să obţină acces la gaze naturale lichefiate din Australia, SUA şi Africa.

Datorită facilităţilor portuare recent extinse, Qatarul poate continua exporturile de gaze naturale lichefiate (LNG), care în aprilie au ajutat emiratul să obţină un excedent comercial de 2,7 miliarde de dolari, şi poate importa produsele care până acum veneau din Arabia Saudită.

Fondul Suveran de Investiţii al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde de dolari, ar putea ajuta emiratul să evite o criză economică după ce luni Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein au decis reducerea legăturilor terestre, aeriene şi maritime cu Doha, acuzând emiratul că susţine terorismul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5099
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0503
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.0414

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb