Bulgaria va primi a cincizecea parte din fondurile prevăzute de pachetul european pentru energie, adică 105 milioane de euro, a anunţat premierul Serghei Stanişev după summitul european de la Bruxelles, 10 milioane de euro fiind destinaţi interconectării reţelei sale de gaz cu aceea românească.
Premierul ceh Mirek Topolanek, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii, a anunţat oficial vineri, după Consiliul European de primăvară, că blocul va aloca cinci miliarde de euro pentru proiecte de securitate energetică, inovaţie şi noi tehnologii.
Potrivit lui Stanişev, citat de Sofia News Agency, Bulgaria va primi 105 milioane de euro din aceste fonduri, în afară de cele destinate gazoductului Nabucco, la care participă şi ţara sa. Astfel, Bulgaria va primi 45 de milioane de euro pentru conectarea reţelei sale de distribuţie de gaz cu cea a Greciei, 10 milioane pentru conectarea cu cea a României şi o parte dintr-un fond de 80 de milioane de euro destinat inversării tranzitului de gaz, fond la care vor participa 12 ţări membre. În plus, Bulgaria va primi 30 de milioane de euro pentru a construi infrastructura necesară accesului la internet şi 12 milioane pentru inovaţii în sectorul agricol.
"Vreau să subliniez că noi considerăm această listă de proiecte ca pe un început. Am subliniat clar că UE trebuie să demonstreze după criza din ianuarie şi întreruperea gazului rusesc, că acesta este doar primul pas important prin care UE va garanta independenţa, pregătirea şi flexibilitatea statelor membre în situaţii de criză. Una dintre aceste măsuri este proiectul pentru inversarea tranzitului de gaz, care va permite statelor membre să se ajute reciproc în caz de urgenţă", a spus Stanişev la Bruxelles.
El a subliniat că Bulgaria se aşteaptă să primească fonduri în plus pentru construirea gazoductului Nabucco, proiect căruia i s-au alocat 200 de milioane de euro din fonduri europene.
Preşedintele bulgar Gheorghi Părvanov îşi exprimase nemulţumirea faţă de un proiect iniţial de repartizare a fondurilor, care ar fi acordat ţării sale doar 10 milioane de euro din pachetul de cinci miliarde.
Bulgaria a fost una dintre ţările europene cele mai afectate de criza gazului dintre Rusia şi Ucraina de la începutul anului, pentru că depinde de gazul rusesc în proporţie de aproape 90% şi nu avea infrastructura necesară pentru a primi gaz de la statele membre vecine, aşa cum au primit de exemplu Slovacia şi Serbia de la Ungaria.
































































