VIDEOCONFERINŢA ENERGIA ÎN PRIZĂ / ION LUNGU, PREŞEDINTELE AFER:"Costul certificatelor CO2, scumpirea combustibilului şi lipsa capacităţilor au crescut preţurile din energie "

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 septembrie

Ion Lungu

Ion Lungu

Două dintre provocările Uniunii Europene (UE) din acest moment sunt ambiţia pentru decarbonare într-un timp foarte accelerat şi creşterile preţurilor energiei, evidenţiază Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFER), care a subliniat că nu liberalizarea pieţei de energie este cauza principală a creşterilor de preţ din ultima perioadă.

Ion Lungu a precizat: "Există cel puţin trei elemente fundamentale ce stau la baza creşterii preţurilor din energie - costul certificatelor de emisii, care a crescut de 2,3 ori faţă de anul trecut; creşterea preţului combustibilului şi lipsa capacităţilor. Suntem intr o situaţie în care cred ca deja a dispărut mitul supra-capacităţii".

Preşedintele AFER a menţionat că avem foarte multe intervale în care nu reuşim să acoperim cererea de energie şi că avem nevoie foarte urgent de o soluţie în acest sens. Suntem într-o situaţie în care avem lipsă de capacităţi în România, a conchis domnia sa, adăugând: "Am ratat multe ocazii şi bani şi nu văd o perspectivă de absorbţie mai iportantă de fonduri pentru realizarea acestor investiţii".

Printre altele, domnia sa a menţionat că legislaţia instabilă şi nepredictibilă crează multe dificultăţi în domeniu: "Existenţa contractelor bilaterale crează un suport care vine în folosul unor investiţii viitoare, dar legislaţia este extrem de impredictibilă. Există o legislaţie europeană în domeniu, anumite ordine ale ANRE, ordonanţe de urgenţă, dar care se bat cap în cap. Este adevărat că legislaţia europeană prevalează, dar atât timp cât în legi ale energiei există o prevedere care spune că toate negocierile trebuie realizate transparent pe OPCOM, presupun că există o mare reticenţă în a fi încheiate aceste contracte. (...) Am avut unele discuţii la Parlament acum trei ani (...) şi am primit asigurări că vor sprijini elminarea interdicţiei acestor contracte bilaterale. După acea discuţie a apărut o iniţiativă legislativă în care scrie negru pe alb că se interzic contractele bilaterale negociate direct. Aşadar, se discută multe, dar când să trecem la acţiune lucrurile nu merg atât de bine".

Competiţia din piaţa furnizorilor de energie este una bună, în domeniu existând peste 60 de furnizori, afirmă domnul Lungu, amintind că, potivit legii, orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul, acum cu un preaviz de 21 de zile, pe viitor probabil cu preaviz de 24 de ore: "Furnizorului îi este interzis să denunţe unilateral un contract de furnizare, pentru protejarea consumatorului, dar aceste lucruri pot funcţiona corect când nu există foarte mari salturi în preţurile energiei".

Un lucru care trebuie rezolvat în sectorul energiei este lichiditatea pieţei angro, care nu este una satisfăcătoare în ţara noastră, a mai arătat Ion Lungu: "Lichiditate înseamnă nu doar să existe posibilitatea de plată, ci şi posibiltatea de a avea la dispoziţie produse de toate tipurile şi în orice moment. Aici încă avem mult de lucru. Trebuie să avem mai multă încredere în piaţă, ca să nu rămânem descoperiţi, fără posibilitatea de a acţiona".

Preşedintele AFER consideră că este bună intenţia autorităţilor de a compensa o parte din preţul energiei la unii consumatori, dar consideră că "furnizorii rămân cumva într-un cleşte" - pe de o parte au preţuri libere şi pe de cealaltă parte preţuri la consumatorii finali compensate parţial: "Trebuie să ne asigurăm că această compensare este bine pusă la punct, că există toate mecanismele astfel încât banii să ajungă la furnizori, să se găsească o soluţie ca să nu se producă prea multe distorsiuni. Trebuie să avem grijă ca acest lucru să se facă printr-o ordonanţă, iar textul aceasteia să nu se modifice înainte de aprobare".

În perioada creşterii preţurilor au beneficiat producătorii, dar profitul sau dividendele sunt folosite pentru situaţii de moment, cum ar fi compensarea în această iarnă, rămânând în continuare lipsa banilor pentru investiţii de care avem mare nevoie, a mai subliniat preşedintele AFER.

Acesta afirmă că instabilităţile crează multe probleme, observând că, deşi cuplată, piaţa nu asigură încă un nivel de preţuri egal cu cel european: "Va trebui să vedem ce vom face când vom avea aceleaşi preţuri la nivel european. (...) Problema sărăciei energetice rămâne o problemă majoră pentru România".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Păi, daca scumpirea unei resurse atrage scumpiri la celelalte resurse, e un cerc vicios din care nu ai cum să ieși. Ca să produci hidrogen, ai nevoie de energie, nu-ți pica din cer.

    Eu nu am înțeles, cum văd astia decarbonizarea fara consum suplimentar din celelalte resurse ??? 

    Tiparirea de bani cresc preturile.

    Tiparirea de bani cresc preturile.

    Mai bine daca aveam producatori de energie mai multi si nu furnizori,o parte vor disparea, dar,pana atunci vor castiga prin cresteri de pret exagerate.Orice prost poate inchide producatori de energie si sa nu construiesca nimic.Ar fi mai bine,mai intai sa se construiasca si numai pe urma sa inchida alte societati.

    1. nu cere inteligenta anticipativa de la politicieni

      nu exista 

    gresit !

    aderarea Romaniei la Green Deal a fortat scumpirea ARTIFICIALA a energiei non-ecologice (carbune, pacura, etc) pentru ca energia "verde" sa devina competitiva ca raport cost-pret in logica economica a pietelor.  

    dar vai! ce trist!

    asta a reprezentat un picior tras in burta pietelor si a consumatorilor!  

    Pai unele apacitati in loc sa le conservam le-am dezmembrat sau au inc eput d avanda din ele. Asa a fost si la Isalnita. In contextul actual in 6-7 ore s eputea drumul la o capacitate, dar nu s-a putut din lipsa de piese imprtante. A fost mai bine s ane laudam la UE ca inchidem capacitatile pe carbune

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro