WELL SOLUTIONS SRL a intrat în insolvenţă

M.P.
Companii #Insolvenţa / 13 iunie 2025

WELL SOLUTIONS SRL a intrat în insolvenţă

Societatea WELL SOLUTIONS SRL, cu sediul în Dumbrăviţa, judeţul Timiş (CUI/CIF: 32433967), a intrat oficial în procedura simplificată de insolvenţă, conform deciziei Tribunalului Timiş - Secţia a II-a Civilă, pronunţată la data de 23 mai 2025 în dosarul 2064/30/2025. Cererea a fost formulată chiar de către debitoare.

Potrivit notificării publice, creditorii interesaţi trebuie să depună cererile de admitere a creanţelor până cel târziu la data de 8 iulie 2025, în timp ce termenul-limită pentru inventarierea bunurilor debitoarei este de 60 de zile de la deschiderea procedurii

Până în prezent, conform răspunsurilor primite de la autorităţile locale din Timişoara şi Şag, WELL SOLUTIONS SRL nu deţine bunuri impozabile mobile sau imobile, iar cheltuielile procedurii au fost suportate din fondurile lichidatorului

Lichidatorul a stabilit data de 3 iulie 2025 ca termen pentru finalizarea raportului privind cauzele insolvenţei. Tabelul preliminar al creanţelor urmează să fie afişat până la 18 iulie 2025, iar eventualele contestaţii vor putea fi depuse în termen de 7 zile de la publicarea acestuia în BPI. Tabelul definitiv este programat pentru 12 august 2025

Conform situaţiilor financiare depuse, WELL SOLUTIONS SRL a înregistrat în ultimul exerciţiu o cifră de afaceri netă de 13 milioane lei şi venituri totale de peste 13,7 milioane lei, însă cu datorii de peste 6,3 milioane lei. Compania a declarat un profit net de 426.395 lei, în condiţiile unor cheltuieli totale de aproape 13,2 milioane lei. Firma are un număr mediu de 11 salariaţi şi activează în domeniul „Alte activităţi anexe transporturilor”, conform clasificării CAEN.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb