ZIARUL BURSA

08 mai 2007
Ediţia din 04.10.2024
Joaquin Almunia

UE ar putea declanşa procedura de deficit excesiv împotriva României

A.S.Macroeconomie / 8 mai 2007

Ţara noastră ar putea să se confrunte cu procedura de deficit excesiv declanşată de Uniunea Europeană, dacă deficitul bugetar va depăşi plafonul maxim admis în UE de 3% din PIB, după cum indică prognoza economică de primăvară a Comisiei Europene, a declarat, ieri, comisarul pentru buget, Joaquin Almunia.

Fumigene în jurul Referendumului

LEGILE DIN PLASTILINĂ  Fumigene în jurul Referendumului

MAKEPolitică / 8 mai 2007 /

Partidul democrat va iniţia, după Referendumul din 19 mai, o acţiune de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât Parlamentul să poată fi dizolvat dacă electoratul spune "Nu" demiterii preşedintelui, a anunţat, luni, preşedintele PD Emil Boc.

Conexiunea Kondyakov

Conexiunea Kondyakov

Eduard Ovidiu OhanesianPolitică / 8 mai 2007 /

Prezenţa generalului Alexander Kondyakov (foto) la Bucureşti a făcut valuri în presa ultimelor zile. Se vehiculează zvonuri şi scenarii aberante legate de persoana generalului-mason.

OPINII Tendinţe politice în post-aderare

Valentin M. IonescuEditorial / 8 mai 2007

Instabilitatea care antrenează de câteva luni ţările baltice, România, Polonia şi Ungaria, Ucraina, demonstrează că Occidentul European nu este încă pregătit să se bată cu instrumentele de geopolitică subversivă pe care ruşii le folosesc de 50 ani.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

"Puma": vânzări şi profituri în creştere

Alina VasiescuInternaţional / 8 mai 2007

Compania germană "Puma" AG, al doilea producător european de echipament sportiv, şi-a majorat cu 3,7% profitul în primele trei luni din acest an, datorită creşterii vânzărilor sale în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Bursa de Valori din Viena aşteaptă noi listări

Bursa de Valori din Viena aşteaptă noi listări

Alina VasiescuInternaţional / 8 mai 2007

Wiener Boerse (Bursa de Valori din Viena), care şi-a manifestat, în acest an, interesul pentru investiţii în Bursa de Valori de la Sofia şi în cea de la Ljubljana, aşteaptă listarea a încă trei - patru companii pe propria piaţă, până la sfârşitul...

Oferta BCP pentru BPI a eşuat

Alina VasiescuInternaţional / 8 mai 2007

Oferta de 5,3 miliarde de euro înaintată de "Banco Comercial Portugues" (BCP), cea mai mare bancă privată portugheză, pentru preluarea rivalului local "Banco Portugues do Investimento" (BPI), a fost respinsă din nou. Oferta BCP a...

Noi locuinţe pentru tineri, prin ANL

Noi locuinţe pentru tineri, prin ANL

Emilia Olescu Companii / 8 mai 2007 /

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) anunţă edificarea de noi locuinţe destinate tinerilor, în regim de închiriere. Imobilele vor fi construite în localităţile Arad, zona Micălaca de Est, Huedin-judeţul Cluj şi Agnita, din Sibiu.

PIAŢA VALUTARĂ Leul s-a întărit

F.A.Bănci-Asigurări / 8 mai 2007 /

Moneda europeană era cotată, la deschiderea şedinţei de ieri pe piaţa valutară interbancară, la 3,3070 lei la cumpărare şi 3,3120 lei la vânzare. Şi pe această piaţă volumul tranzacţiilor a fost destul de redus. În timpul şedinţei cotaţiile euro...

"Logicom Group", un nou jucător pe piaţa românească de IT&C

"Logicom Group", un nou jucător pe piaţa românească de IT&C

F.A.Companii / 8 mai 2007

Logicom Group, distribuitor de echipamente de reţea şi telecomunicaţii în Sud Estul Europei, Orientul Mijlociu şi Zona Golfului, îşi extinde activitatea şi pe piaţa românească, distribuind în Româ­nia gama completă de soluţii Cisco, informează un...

La "Tractorul" au venit lichidatorii

La "Tractorul" au venit lichidatorii

Ovidiu VRÂNCEANUPiaţa de Capital / 8 mai 2007 /

Lichidatorul societăţii Tractorul SA, Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL Cluj-Napoca, s-a prezentat ieri la uzina braşoveană pentru a demara procedurile. Directorul societăţii Tractorul SA, Titus Şerban, aflat ieri în ultima zi de muncă, ne-a...

Afacerile "Assystem" România au crescut anul trecut cu 90%

F.A.Companii / 8 mai 2007

Grupul internaţional de consultanţă Assystem a terminat anul 2006 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro în România, în creştere cu 90% faţă de anul 2005 şi şi-a dublat numărul angajaţilor, la 200, potrivit unui comunicat al diviziei...

Ansamblu rezidenţial de 20 de case, în Corbeanca

Ansamblu rezidenţial de 20 de case, în Corbeanca

Emilia OlescuCompanii / 8 mai 2007 /

În localitatea Tămaşi, din Corbeanca, se află în cons­trucţie un ansamblu rezidenţial de 20 de case. Imobilele sunt edificate până la faza "la roşu", urmând să fie realizate finisajele. Ionela Iliescu, director de marketing în cadrul...

MEF va anunţa în iunie cu cât reduce CAS în 2008

F.A.Macroeconomie / 8 mai 2007

Ministrul Economiei şi Finanţelor va propune, în luna iunie, odată cu proiectul de buget pe anul viitor, procentul cu care se vor reduce contribuţiile la asigurările sociale de sănătate, a arătat miercuri, în seminarul Economia românească - foaia...

Corecţie pe SIF-uri

Diana DorobanţuPiaţa de Capital / 8 mai 2007 /

În şedinţa de tranzacţionare desfăşurată ieri, societăţile de investiţii financiare au suferit uşoare corecţii, pe fondul unei lichidităţi bune.

Aerostar Bacau First Quarter Profit Drops

F.A.English Section / 8 mai 2007

Aircraft manufacturer Aerostar Bacau reported a net profit of 168.268 RON for the first quarter of 2007, declining 12,3 times from the same period last year, when net profit amounted to 197 million RON, according to a report to the Bucharest...

Mefin Sinaia Post 4 Mln RON Loss for 2006

F.A.English Section / 8 mai 2007

Mefin Sinaia reported yesterday losses of 4 million RON for 2006, down 46% from the past year, when the company posted a loss of 2,74 million RON, according to a report to the Bucharest Stock Exchange quoted by NewsIn.

VAE Apcarom Closes Q1:2007 In The Black

F.A.English Section / 8 mai 2007

VAE Apcarom SA posted 271,999 RON in net profit for the first quarter of the year, up from losses of 1.48 million RON in the year-ago period, according to a management report to the Bucharest Stock Exchange quoted by NewsIn.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo