ZIARUL BURSA

09 septembrie 2016
Ediţia din 04.10.2024
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va inaugura săptămâna viitoare fabrica Airbus de la Ghimbav

DE CE VINE PREŞEDINTELE HOLLANDE ÎN ROMÂNIA? Airbus Helicopters vrea să ne vândă 10 elicoptere pentru misiunile ONU

I.P.Companii / 9 septembrie 2016

Valoarea contractului s-ar situa la peste 150 de milioane de euro  

Ca alternativă, MApN are în vedere modernizarea a 12 elicoptere din portofoliu, cu un preţ total de 68 milioane de euro

Ca orice stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, România are de plătit o cotizaţie anuală. Suma poate fi diminuată sau integral compensată prin prestarea unor servicii. O cale prin care ţara noastră s-ar putea achita de aceste obligaţii ar fi punerea la dispoziţie a 10-12 elicoptere militare, pentru îndeplinirea misiunilor ONU. Pentru a face faţă exigenţelor specifice ale ONU, elicopterele deţinute de MApN trebuie să fie modernizate.

Distrigaz va ridica poprirea asupra conturilor ELCEN, dacă va fi respectat protocolul semnat între cele două societăţi

MINISTERUL ENERGIEI: Distrigaz va ridica poprirea asupra conturilor ELCEN, dacă va fi respectat protocolul semnat între cele două societăţi

A.A.Companii / 9 septembrie 2016

Actualizare 18:55

Distrigaz va ridica poprirea instituită asupra conturilor Elcen ca urmare a unui protocol încheiat între cele două societăţi privind eşalonarea, până la sfârşitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente unor facturi din anii precedenţi, conform titlului executoriu obţinut de Distrigaz împotriva Elcen, informează Ministerul Energiei, prin intermediul unui comunicat de presă.

Actualizare 15:55 RADET: "În prezent, se livrează apă caldă în parametri funcţionali în aria Municipiului Bucureşti"

În prezent, se livrează apă caldă în parametri funcţionali în aria Municipiului Bucureşti, fără disfuncţionalităţi cauzate de decizia de limitare a debitului de gaze naturale către Cet Vest aparţinând Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), informează Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), prin intermediul unui comunicat de presă.

Actualizare 15:18 Gabriela Firea: "Nu se pune problema niciunei întreruperi a apei calde; PMB e pregătită să achite facturi de 13,1 milioane lei"

Actualizare 15:00 Ovidiu Raeţchi: "Primarul general trebuie să rezolve împreună cu RADET situaţia alimentării cu apă caldă a bucureştenilor"

Actualizare Distrigaz acceptă ridicarea popririi asupra conturilor ELCEN dacă este achitată imediat o tranşă de 5,8 milioane lei

Petre Tobă

Petre Tobă, la DNA

Gabriel TănaseAnticorupţie / 9 septembrie 2016

Actualizare 12:13

Procurorii anticorupţie au dispus astăzi efectuarea urmăririi penale faţă de Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, informează un comunicat al DNA.

Actualizare 11:49 Petre Tobă, pus oficial sub acuzare pentru favorizarea făptuitorului

Efectele perverse ale schimbării prin prostie

CORNEL CODIŢĂEditorial / 9 septembrie 2016

CORNEL CODIŢĂ

Dacă simplifici lucrurile, de dragul teoriei, poţi spune că oamenii sunt fie deştepţi, fie proşti, respectiv harnici sau leneşi. Ceea ce rezultă din combinarea acestor criterii este un tablou, simplu, cu patru personaje cheie: deşteptul harnic, deşteptul leneş, prostul leneş şi prostul harnic.

"Investiţiile în infrastructura energetică, o soluţie sigură pentru ieşirea din criza blocajelor financiare"

CONFERINTA "ENERGIA IN PRIZA" / MIHAI PĂUN, CRENERG: "Investiţiile în infrastructura energetică, o soluţie sigură pentru ieşirea din criza blocajelor financiare"

A.M.Companii / 9 septembrie 2016

Investiţiile în infrastructura energetică reprezintă o soluţie sigură pentru ieşirea din criza blocajelor financiare şi pentru creşterea economică atât în România, cât şi în Europa, a declarat Mihai Păun, vicepreşedinte în cadrul Asociaţiei Profesionale Centrul Român al Energiei, la cea de-a patra ediţie a conferinţei BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ".

"În zona energiei avem foarte multe vorbe şi din ce în ce mai puţine fapte"

CONFERINTA "ENERGIA IN PRIZA" / SORIN GAL, ANRM: "În zona energiei avem foarte multe vorbe şi din ce în ce mai puţine fapte"

A.V.Companii / 9 septembrie 2016

Preţul scăzut al ţiţeiului şi gazelor nu ridică foarte mult apetitul de investiţii al companiilor din domeniul petrolier, a afirmat Sorin Gal, directorul general al Direcţiei Generale de Gestionare, Evaluare şi Concesionare Resurse/Rezerve Petrol din Agenţia Naţi-onală pentru Resurse Minerale (ANRM), subliniind că "din păcate, pe zona energiei, a petrolului, avem foarte multe vorbe şi din ce în ce mai puţine fapte".

"Ministerul Energiei nu a mai avut leadership, de la plecarea domnului Răzvan Nicolescu"

CONFERINTA "ENERGIA IN PRIZA" / GABRIEL DUMITRAŞCU, EXPERT ENERGIE: "Ministerul Energiei nu a mai avut leadership, de la plecarea domnului Răzvan Nicolescu"

A.M.Companii / 9 septembrie 2016

Ministerul Energiei nu a mai avut leadership, de la plecarea domnului Răzvan Nicolescu, având, acum, aşa-zişi manageri politici care, dacă erau buni manageri, îşi demonstrau capacităţile într-o companie sau instituţie, şi ar fi avut performanţă, a declarat Gabriel Dumitraşcu, expert în domeniul energiei, în cadrul celei de-a patra ediţii a conferinţei BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ".

Biserica Sfantul Gheorghe a Patriarhiei ecumenice

Arhimede, palimpsestul şi metocul

MARIUS TIŢAInvestiţii Personale / 9 septembrie 2016

Vă rog să ascundeţi acest text de ochii elevilor, mari sau mici, pentru că am să scriu că luni începe şcoala. Şi se termină vacanţa, care, acum 2-3 luni, părea a fi fără de sfârşit.

Exporturile şi importurile au crescut cu 2,9%, respectiv cu 5,8%

ÎN PRIMELE ŞAPTE LUNI, Exporturile şi importurile au crescut cu 2,9%, respectiv cu 5,8%

Cătălina VlăsceanuMacroeconomie / 9 septembrie 2016

În perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2016, exporturile FOB au însumat peste 32.995 milioane euro, iar importurile CIF peste 38.107 milioane euro. Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada ianuarie - iulie a fost de peste 5.112 milioane euro, mai mare cu 1.172,4 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.I - 31.VII 2015, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) trimis redacţiei.

Alegeri UEFA: revoluţie sau continuitate

Alegeri UEFA: revoluţie sau continuitate

D.N.Sport / 9 septembrie 2016

Alegerile pentru şefia UEFA nu au atras foarte mulţi candidaţi, problemele cu jus-tiţia ale ultimilor şefi ai fotbalului mondial descurajând orice fel de concurenţă.

Surse: "UniCredit" caută un partener strategic pentru divizia sa de gestionare a activelor

Internaţional / 9 septembrie 2016

Cel mai mare grup bancar italian, "UniCredit" SpA, caută un partener strategic pentru divizia sa de gestionare a activelor, "Pioneer", ca parte a noului plan de afaceri destinat reducerii costurilor, consolidării capitalului şi creşterii profitabilităţii afectate de acumularea creditelor neperformante şi dobânzile extrem de scăzute, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, conform Agerpres.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Dragnea, primit în rândul "extremiştilor"

O.D.Politică / 9 septembrie 2016

Atacurile pe axa PSD-PRU sunt în plină desfăşurare, tur-retur, la fel şi "transferurile de cadre", doar tur. Chiar dacă au apărut numeroase speculaţii legate de posibilitatea ca în spatele apariţiei Partidului România Unită să se afle...

MACRO NEWSLETTER 9 septembrie 2016

MACRO NEWSLETTER 9 septembrie 2016

Internaţional / 9 septembrie 2016

Producţia industrială din Olanda a scăzut cu o rată anuală de 2,4% în iulie 2016, după un avans de 1,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 5,7%, după o creştere de 1,3% în luna anterioară.

Prefectura Braşov, pichetată de salariaţii Uzinei R Feldioara

Prefectura Braşov, pichetată de salariaţii Uzinei R Feldioara

OVIDIU VRÂNCEANUCompanii / 9 septembrie 2016 /

Peste 150 de persoane de la Uzina "R" Feldioara şi de la mina de exploatare a uraniului Suceava au protes-tat, ieri, în faţa Prefecturii Braşov. Salariaţii sunt nemulţumiţi de încălcarea Contractului Colectiv de Muncă în vigoare de la...

SIBEX Apatia continuă să domnească la Sibex

S.NPiaţa de Capital / 9 septembrie 2016

Apatia continua să domnească la Sibex şi în penultima şedinţă a săptămânii, datele de la ora 17.00 indicând doar 26 de contracte cu o valoare de 137.214 lei. În scena speculaţiilor se observau doar doi "actori", mai exact derivatul pe...

REVISTA PRESEI 09.09.2016

Willy HomnerRevista Presei / 9 septembrie 2016

ADEVARUL 

Distrigaz Sud a blocat conturile ELCEN

Distrigaz Sud a blocat conturile bancare ale ELCEN, poprirea fiind extinsă şi asupra clienţilor companiei de stat, printre care şi RADET, astfel că de sâmbătă există riscul ca societatea să nu...

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo