Furtul de lemn, aproape inexistent în statisticile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 04 august

Furtul de lemn, aproape inexistent în statisticile Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Doar 3,6% din suspiciunile privind furturile de lemn din acest an din pădurile României au fost confirmate prin intermediul sistemului SUMAL 2.0, conform datelor prezentate, ieri, într-o conferinţă de presă, de Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

"Au fost efectuate peste 3400 de apeluri la 112 la transporturi suspecte. În eficienţa controlului ne ajută foarte mult acele poze care trebuie să fie încărcate la fiecare transport, cele trei poze care urmăresc fiecare transport de buştean şi în momentul în care cel care are aplicaţia mână şi verifică numărul de înmatriculare poate să verifice şi încărcătura şi să vadă dacă există suspiciune sau nu cu privire la acel transport. Au fost peste 3400 de astfel de suspiciuni din care 754 (n.red. - aproximativ 22%) au fost verificate pentru că au fost într-adevăr considerate şi de organele de control transporturi suspecte. Au fost confirmate 123 (n.red. - 3,6% din cele 3400 de sesizări) şi au fost confiscate 24 de camioane şi 307 metri cubi de material lemnos", a precizat Tanczos Barna.

Întrebat cât se mai fură din păduri, dacă a făcut o analiză, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a spus: "Dacă hoţul nu este prins, nu ştii cu cât a plecat. Să spui cât s-a furat este imposibil pentru că noi vorbim de cantităţile confiscate, putem vorbi de cantităţile în plus constatate la transport, putem vorbi de camioanele confiscate, putem vorbi de amenzile aplicate, dar să spună cineva astăzi câţi metri cubi s-au furat este imposibil. Este o exploatare nelegală, există şi va exista, rolul nostru este să reducem la minim aceste cantităţi şi sistemul să ofere o trasabilitate şi un control atât de riguros încât posibilităţile să fie din ce în ce mai mici".

El a menţionat că poliţiştii au făcut 20.000 de controale în domeniul silviculturii şi au dat amenzi de peste 12 milioane de lei.

"Deşi constatăm o reducere de 10% faţă de controalele făcute în 2020 pe aceeaşi perioadă, a crescut cu 33% numărul de sesizări penale. Acest lucru se datorează pe de o parte schimbării legislaţiei în 2020, mai multe fapte care erau încadrate până acum la contravenţii se încadrează la fapte penale. În acelaşi timp, au fost stabilite sancţiuni contravenţionale de 12,5 milioane de lei, în scădere cu 25% faţă de anul trecut. Se vede că legislaţia a fost înăsprită în 2020, mai multe sesizări se duc pe partea de sesizări penale şi scad relativ cu 25% contravenţiile aplicate faţă de 2020", a afirmat Tanczos Barna, care a arătat că a crescut cu 30% numărul dosarelor penale soluţionate.

Conform informaţiilor oferite de domnia sa, programul SUMAL 2.0 este folosit de peste 64.000 de utilizatori şi a generat peste 2,2 milioane de avize de transport, adică 12.600 avize în fiecare zi, ceea ce reprezintă o creştere cu 10% a numărului de avize emise în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cantitatea de masă lemnoasă transportată a fost 21 de milioane de metri cubi în primele şapte luni ale anului 2021, faţă de 17 milioane de metri cubi în 2020.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. atunci trebuie sa ne linistim ca acea cantitate uriasa de masa lemnoasa plus la taiat in acest an a fost furat Romaniei cu acte in regula!

    nu-i asa dle peresedinte, dle ministru, dlor guvernant! 

    evident nu contra cost ci sub forma de donatie statala!

    ca la noi lemnul este "abudenta" 

    ... de Sus până Jos ...

    E logic titlul.În Romănia nu există corupție.Corupția de regulă o regăsești în proprietățile pe care cei aflați în funcții le dețin...ei sau neamurile lor(soacre,amante,prietene),ac olo sunt banii.Se numește La piovra.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro