DOUGLAS România continuă extinderea, prin deschiderea a două locaţii noi, în perioada 10-17 aprilie 2025, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Astfel, pe 10 aprilie, a fost inaugurat cel de-al 46-a magazin DOUGLAS, în Shopping City Buzău, cel mai mare centru comercial din judeţ. Centrul a fost extins şi modernizat în 2020 printr-o investiţie semnificativă de aproximativ 16 milioane de euro, ceea ce a contribuit la creşterea suprafeţei închiriabile şi la îmbunătăţirea experienţei vizitatorilor. Magazinul DOUGLAS din acest centru oferă o gamă variată de produse de machiaj, îngrijire şi parfumerie, prin intermediul unui portofoliu ce cuprinde 98 de branduri.
La doar o săptămână de la această inaugurare, pe 17 aprilie, DOUGLAS România a deschis cel de-al 47-lea magazin, în Mall Moldova (Iaşi), chiar în ziua inaugurării acestuia. Mall Moldova este considerat cel mai mare centru comercial din zona Moldovei şi singurul mall super-regional din afara Bucureştiului, reunind peste 250 de branduri naţionale şi internaţionale, dintre care 50 sunt prezente în premieră. Magazinul DOUGLAS din acest centru oferă un portofoliu extins, cu 130 de branduri.
Printre mărcile exclusive prezente în magazinele DOUGLAS din Buzău şi Iaşi se numără: My Gheisha, Billy Eilish, Kylie Cosmetics, Florence By Mills, Laura Mercier, Ariana Grande, Dr. Irena Eris, Elemis, Helena Rubinstein, Jardin Boheme, Naj-Oleari, one.two.free!, Gritti şi multe altele.
"Prin deschiderea de noi magazine DOUGLAS, urmăm strategia noastră < Let it Bloom >, de extindere la nivel naţional şi ne bucurăm că le putem oferi clienţilor din Buzău şi Iaşi acces la produse şi experienţe care redefinesc stilul de frumuseţe şi îngrijire. Anul acesta, DOUGLAS Balkan Cluster va continua cu investiţiile şi lansările de magazine în România şi Bulgaria. Avem deja în plan deschiderea de noi spaţii dedicate frumuseţii şi în alte comunităţi, astfel încât clienţii să se poată bucura de servicii personalizate, consiliere de specialitate şi campanii promoţionale atractive", a declarat Georgi Komitov, CEO DOUGLAS Balkan Cluster.
Pentru a răsplăti fidelitatea clienţilor săi, DOUGLAS România oferă o serie de beneficii exclusive pentru aceia care se înscriu în programul de loialitate Beauty Card. Aceste beneficii sunt:
• 100 de puncte cadou la înscriere în program;
• 1 punct bonus = 2 RON, care transformă cumpărăturile în recompense reale;
• De ziua de naştere a clientului, acesta beneficiază de: 10% reducere, un cadou surpriză şi livrare gratuită, în cazul comenzilor online;
• Reduceri lunare de până la 30% la o selecţie variată de produse.
Aceste beneficii fac parte din angajamentul DOUGLAS de a oferi nu doar acces la branduri de top, ci şi o experienţă de cumpărături personalizată şi valoroasă, atât în magazinele fizice, cât şi online.
Planurile de dezvoltare ale DOUGLAS România includ pe lângă extinderea reţelei de magazine şi investiţii constante în infrastructura online.
Asortimentul DOUGLAS România este unul bogat, care cuprinde aproximativ 38.000 de produse şi 600 de branduri.
Opinia Cititorului