INDUSTRIAŞII ITALIENI ŞI SINDICATELE DE MUNCITORI DIN ROMÂNIA:Companiile să devină centre de vaccinare

A.B.
Miscellanea / 29 martie 2021

Companiile să devină centre de vaccinare

Protocolul de colaborare pentru îmbunătăţirea siguranţei la locul de muncă pentru antreprenori, manageri şi angajaţi în contextul pandemiei generate de Covid-19, încheiat între Confindustria România şi Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", a generat deja numeroase acţiuni în favoarea întreprinderilor şi a angajaţilor în vederea contracarării problemelor cauzate de pandemie, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.

Iniţiativa propusă de Confindustria "Fabrici în sprijinul comunităţii" care are obiectivul de a susţine Planul Naţional de Vaccinare, depăşeşte astfel graniţele italiene şi este interpretat şi adoptat şi de către Confindustria România, cea mai mare reprezentanţă internaţională a Confindustria Est Europa care reprezintă de peste 20 de ani cele mai importante investiţii italiene din România.

Sinergia dintre Confindustria România şi Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, inspirată de bunele practici italiene, a activat deja mecanismul de organizare la nivelul ţării, demarând o procedură complexă care prevede o succesiune de acţiuni importante. Printre acestea o cităm pe aceea de a obţine disponibilitatea operatorilor medicali deja autorizaţi pentru administrarea vaccinului de a se deplasa ulterior şi la sediul companiilor. Apoi aceea de a centraliza disponibilitatea manifestată de companiilor membre de a evalua posibilitatea punerii la dispoziţie a unor zone dedicate, adecvate pentru administrarea vaccinurilor. În acelaşi timp, a fost activat un dialog direct cu Ministerul Sănătăţii în vederea demonstrării disponibilităţii de a aduce o contribuţie concretă la campania naţională de vaccinare.

"Confindustria România este convinsă că redresarea economică trebuie să treacă printr-o campanie de vaccinare care să implice un număr mare de oameni şi care să se desfăşoare în cel mai scurt timp posibil. Bineînţeles, a trebuit să interpretăm proiectul italian adaptându-l pentru România, luând în considerare diferiţi factori, precum cel conform căruia, în România, protocoalele de vaccinare la locul de muncă sunt deja analizate de către Comitetul Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. (CNCAV). O altă problematică, luată în discuţie în fiecare ţară, este aceea cu privire la cantitatea de vaccinuri disponibile pentru a implementa o logistică generală, care să faciliteze administrarea unei serii de vaccinuri care să permită, în cel mai scurt timp posibil, obţinerea aşa numitei imunităţi de turmă, adesea citată de numeroşi virusologi", a declarat Giulio Bertola, Preşedinte Confindustria România.

Internaţionalizarea şi adaptarea la ţară, a iniţiativei propuse de Confindustria "Fabrici în sprijinul comunităţii", demersuri realizate de Confindustria România, reprezintă un exemplu al sinergiei care există între Confidustria şi reprezentanţele sale internaţionale, evidenţiind şi mai mult acea atenţie, acele servicii şi măsuri de protecţie pe care doar o organizaţie ultra-centenară le poate pune la dispoziţia companiilor şi a angajaţilor, şi în multe ţări din Europa de Est, în special în perioade de urgenţă neaşteptată, cum ar fi cea în domeniul sănătăţii la care asistăm astăzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9471
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0130
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6906
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro