O industrie estimată la venituri de 2,5 miliarde de dolari începe să câştige teren şi în România

L.B.
Macroeconomie / 31 iulie, 13:52

George Statie, fondatorul comunităţii Trading Busters şi al companiei de prop trading Funding Dynasty

George Statie, fondatorul comunităţii Trading Busters şi al companiei de prop trading Funding Dynasty

Prop tradingul, modelul prin care un trader tranzacţionează folosind capitalul unei companii specializate, nu propriile fonduri, continuă să se dezvolte accelerat la nivel internaţional. Dacă pe pieţele financiare mature acest model este deja bine cunoscut, în România conceptul începe abia acum să fie înţeles şi adoptat de o comunitate tot mai interesată de dezvoltarea unei activităţi profesioniste în domeniul day tradingului, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

„După mai bine de 13 ani de activitate ca day trader, pot spune că prop tradingul nu mai este un fenomen de nişă, ci a devenit o industrie matură, aflată într-un proces continuu de dezvoltare. Potrivit unei analize recente, bazată pe date publice din industrie, piaţa globală de prop trading destinată traderilor individuali este estimată să genereze venituri de aproximativ 2,5 miliarde de dolari în 2026, iar la nivel mondial, peste 500.000 de persoane participă simultan la programe de evaluare organizate de companii de prop trading. Europa concentrează aproximativ 35% dintre participanţii la nivel mondial, în timp ce, potrivit rapoartelor internaţionale, Orientul Mijlociu este regiunea cu cea mai rapidă creştere. Ceea ce confirmă că acest model este deja bine consolidat pe pieţele dezvoltate. România este încă la început, însă interesul pentru prop trading creşte pe măsură ce traderii înţeleg că succesul nu este construit pe asumarea unor riscuri excesive, ci pe disciplină, consecvenţă şi managementul responsabil al riscului”; declară George Statie, fondatorul comunităţii Trading Busters şi al companiei de prop trading Funding Dynasty.

Demonstrezi ce poţi, apoi ai acces la capital

Pentru mulţi traderi aflaţi la început de drum, accesul la capital reprezintă una dintre principalele provocări. În modelul prop trading, accentul se mută de la dimensiunea capitalului personal către demonstrarea skill-urilor, prin respectarea unor criterii obiective de performanţă şi management al riscului.

Obiectivul nu este obţinerea unor câştiguri rapide, ci construirea unui istoric de tranzacţionare bazat pe disciplină şi consecvenţă. În majoritatea programelor de evaluare, traderii trebuie să respecte limite clare privind pierderile maxime, dimensiunea poziţiilor şi expunerea totală în piaţă, demonstrând că pot administra responsabil capitalul pus la dispoziţie.

Potrivit specialiştilor, tocmai această abordare diferenţiază prop tradingul de imaginea adesea asociată tranzacţionării speculative. Accentul cade pe respectarea regulilor şi pe performanţa sustenabilă, nu pe asumarea unor riscuri excesive.

O industrie care atrage investitori, tehnologie şi interes din partea autorităţilor

Dezvoltarea accelerată a pieţei atrage tot mai mult interes din partea investitorilor, furnizorilor de tehnologie şi chiar a autorităţilor care analizează cadre de reglementare specifice acestui domeniu. În paralel, companiile de prop trading investesc în tehnologii de monitorizare, sisteme complexe de evaluare şi programe educaţionale dedicate traderilor.

În acelaşi timp, profilul traderului de succes s-a schimbat semnificativ. Dacă în trecut accentul era pus pe tranzacţii agresive şi câştiguri spectaculoase, astăzi sunt apreciate disciplina, analiza, controlul emoţional şi respectarea unui plan de tranzacţionare.

„Dimesiunea pieţei de prop trading poate fi privită din mai multe perspective. Dacă 2,5 miliarde de dolari se estimează a fi veniturile generate de segmentul global de prop trading, pentru 2026, publicaţii economice internaţionale renumite analizează această industrie şi o evaluează, într-un sens mai larg, la aproximativ 12 miliarde de dolari. Astfel, este clar că nu mai discutăm despre un fenomen marginal. Odată cu această dezvoltare vine însă şi o responsabilitate mai mare pentru companii. Transparenţa, regulile clare, managementul riscului şi educaţia traderilor trebuie să fie prioritare. Într-o industrie care creşte rapid, încrederea se construieşte prin profesionalism, nu prin promisiuni spectaculoase”, afirmă George Statie.

Interesul pentru prop trading creşte şi în România

Deşi piaţa locală este încă într-o etapă incipientă comparativ cu Statele Unite sau Europa Occidentală, interesul pentru prop trading este în creştere. Tot mai mulţi traderi caută alternative care pun accent pe educaţie, dezvoltarea competenţelor şi un cadru clar de evaluare, în locul asumării, încă de la începutul activităţii, a unor riscuri financiare ridicate.

În acest context, în România încep să se dezvolte companii specializate care urmăresc standarde similare celor întâlnite pe pieţele internaţionale şi care pun accent pe transparenţă şi relaţia directă cu traderii. Compania românească de prop trading Funding Dynasty îşi propune să contribuie la această direcţie prin programe de evaluare, prin care trec mii de traderi, atât din România, cât şi din alte peste 40 de ţări.

Specialiştii recomandă ca alegerea unei companii de prop trading să fie făcută cu atenţie. Reputaţia firmei, transparenţa regulilor, existenţa unei echipe uşor de identificat şi calitatea suportului oferit traderilor sunt criterii esenţiale într-o industrie aflată într-un proces rapid de maturizare.

Pe măsură ce prop tradingul devine tot mai cunoscut şi în România, accentul se mută de la promisiunile de câştig rapid către construirea unor skill-uri solide, bazate pe educaţie, disciplină şi gestionarea responsabilă a riscului. Sunt principiile care definesc evoluţia industriei la nivel internaţional şi direcţia în care începe să se dezvolte şi piaţa românească.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. si cine sunt clienții? exista vreo 3 clienți care nu sunt politicieni cu declarații de avere secrete?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    o firma de insider trading cu banii altora este într-adevăr o forma inovativa de lobby.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb