9 mai, o zi celebră

O.D.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 mai

9 mai, o zi celebră

Ziua de 9 mai este una cu puternice semnificaţii, dar trebuie să admitem că niciodată în ultimii 70 de ani nu a fost aşteptată cu atâta emoţie şi atenţie.

Foarte pe scurt, data are o triplă semnificaţie - se marchează Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Evident că acum, din cauza războiului din Ucraina şi a politicii externe a Rusiei, accentul s-a pus pe Ziua Victoriei, sfârşitul războiului.

Aşadar, la 9 mai este marcată Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celei de-a doua conflagraţii mondiale. Ca şi în cazul altor evenimente în care este implicată Rusia (Revoluţia din octombrie, care este sărbătorită în noiembrie), şi aici evenimentele şi ordinea lor au suferit mici mişcări.

Pe 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii, iar actul prevedea ca ostilităţile să se încheie în ziua următoare.

Pe 8 mai (ora 15.00), Harry S. Truman (preşedintele S.U.A.), Winston Churchill (premierul Marii Britanii) şi Charles De Gaulle (general, apoi premier francez) au anunţat oficial victoria.

Liderul suprem al Uniunii Sovietice, Iosif Visarionovici Stalin, a fost nemulţumit de modul cum s-a semnat capitularea, astfel, pe 9 mai 1945, la ora 00.16, la Berlin, feldmareşalul Keitel, şeful Statului Major al Wehrmachtului, semna a doua capitulare la sediul Statului Major al armatei sovietice, în faţa mareşalului Jukov. Aşa s-a ajuns ca Ziua Victoriei să fie sărbătorită în Europa de Vest pe 8 mai, iar în cea de Est pe 9 mai.

Revenind la celelalte semnificaţii ale acestei date, cu 72 de ani în urmă, pe 9 mai, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman a propus crearea unei instituţii europene care să gestioneze industria cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Astfel a fost pusă piatra de temelie a Uniunii Europene. Strict local, 9 mai este Ziua Independenţei României, în 1877, Mihail Kogălniceanu citea în plenul Adunării Deputaţilor declaraţia de independenţă.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ziua mea!

    1. La multi ani!

      Multumesc!

    Potrivit Legii nr. 189 din 8 iulie 2021 Ziua Independenţei Naţionale a României este sărbătorită, începând din acest an, la data de 10 mai, data la care (10 mai 1877) proclamaţia de independență şi legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de domnitorul Carol I.

    1. Bine, la anu pe 11 mai si tot asa. Auzi, sarbatorim cand a contrasemnat, ce penibil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro