A crescut indicele dezvoltării umane în ţara noastră

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Miscellanea / 19 iulie 2004

"Raportul de Dezvoltare Umană 2004 - Libertatea culturală în contextul diversităţii lumii contemporane", lansat la finele săptămînii trecute la Bruxelles, plasează ţara noastră pe locul 69, printre cele 177 de state monitorizate. Potrivit clasamentului care ia în considerare indicele dezvoltării umane (IDU), România a înregistrat un avans faţă de anii trecuţi, cînd se plasa pe poziţia 72.

Raportul conţine un număr mare de abordări strategice ale statelor multiculturale - de la educaţia bilingvă şi planurile de acţiune afirmativă, pînă la sistemele novatoare de reprezentare proporţională şi federalism. Autorii susţin dreptul fiecărui individ de a-şi păstra identitatea etnică, lingvistică şi religioasă. De asemenea, ei arată că adoptarea unor politici care recunosc şi protejeză aceste identităţi reprezintă singura cale reală a dezvoltării durabile. Globalizarea economică, subliniază autorii studiului, nu poate avea succes "dacă nu se respectă şi se protejează libertăţile culturale".

Printre cei care au contribuit la realizarea acestei cercetări, se numără şi Amartya Sen, cîştigător al premiului Nobel pentru economie, în 1998.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb