Aeroportul Henri Coandă vrea să iasă din afacerea "Romprest"

Darius Porumboiu
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 26 ianuarie 2009

Aeroportul Henri Coandă vrea să iasă din afacerea "Romprest"

Conducerea Aeroportului Henri Coandă negociază cu firma Detaco LLC SUA vânzarea pachetului de acţiuni pe care îl deţine în compania "Romprest Services", una dintre cele mai dinamice companii de salubritate din Capitală.

Surse din Ministerul Transporturilor, care controlează Aeroportul din Otopeni, susţin că s-a făcut deja evaluarea pachetului de acţiuni pe care îl deţine Aeroportul la compania "Romprest Services", iar de la sfârşitul anului trecut conducerea aeroportului negociază cu firma Detaco LLC, după ce primit mandate de la AGA să vândă participaţia.

Aeroportul a intrat în afacerea "Romprest", în 2001, preluând 10% de la firma unuia dintre acţionarii clubului Dinamo, Walter Florian (fost Bucşă), sub mandatul de ministru al lui Miron Mitrea.

De altfel, numele fostului ministru Mitrea a fost vehiculat ca interferând cu această afacere încă de la începuturile ei. Singura conexiune cu compania Romprest Services a lui Miron Mitrea a fost Ciprian Holhoş, fost administrator în Compania Naţională de Autostrăzi, în Societatea Comercială de Exploatare a Vagoanelor de Dormit şi în ROMATSA- toate sub mandatul de ministru al liderului PSD.

Holhoş este, totodată, şi asociat cu Miron Mitrea în firmele I"MALL şi Intermanagement SERV.

Compania Romprest, prin acţionariatul căreia a mai trecut un alt şef al clubului Dinamo, Cristian Borcea, a primit contracte importante de la Ministerul Transporturilor pentru îngrijirea vagoanelor de dormit al CFR (adică exact de la societatea unde era administrator Holhoş), precum şi pentru întreţinerea Aeroportului Henri Coandă. Ulterior, Compania Romprest a câştigat şi contractele de salubrizare în sectoarele 1 şi 5 din Capitală. Anul trecut, compania a atins un nivel de peste 5000 de angajaţi şi a previzionat venituri de 75 de milioane de euro. În vara anului trecut, fondul 3i, administrat de către 3TS Capital Partners, şi-a majorat participaţia la firma de salubrizare, de la 34 la 44%, după ce a achiziţionat 9% de la firma Detaco reprezentată de Walter Florian.

În urma acestei achiziţii, fondul 3TS a devenit principalul acţionar al Romprest Service.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb