AFEER: "Furnizorii nu sunt vinovaţi de creşterea preţului energiei"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 august 2021

AFEER: "Furnizorii nu sunt vinovaţi de creşterea preţului energiei"

Furnizorii de energie electrică dau asigurări că depun eforturi susţinute pentru ca majorările substanţiale de preţuri de pe piaţa angro să se resimtă în cea mai mică măsură posibilă la consumatorii finali, arată, într-un comunicat de presă remis Redacţiei, reprezentanţii Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

"Traversăm o perioadă dificilă, cu turbulenţe, impredictibilitate şi multe schimbări, care creează o stare de disconfort în rândul operatorilor şi consumatorilor. Am intrat într-o spirală de creştere generală de preţuri în toate sectoarele economiei, cu impact direct la consumatori. Situaţia actuală pe piaţă energiei este mai complicată: preţurile combustibilor - cărbune, gaze naturale, petrol - s-au majorat pe toate pieţele, europene şi internaţionale. În plus, datorită angajamentului clar al Uniunii Europene pentru decarbonare, preţul certificatelor de emisie a atins valori care nu erau de aşteptat, în jur de 50 euro/tonă (comparat cu un preţ de 21 euro/tonă în iunie 2020), iar, pentru viitor, se estimează tot o tendinţă de creştere. În aceste zile, vedem că se înregistrează maxime istorice la preţul energiei tranzacţionate pe piaţa spot (s-a ajuns la 1000 lei/MWh) şi recorduri la consumul de energie, pe fondul caniculei şi deconectării unui reactor de la Cernavodă. În contextul dat, este absolut necesar să se prezinte corect situaţia în spaţiul public, nu în mod nejustificat furnizorii fiind principalii vinovaţi pentru creşterile de preţuri. Adevărul este că, în contextul exploziei preţurilor de tranzacţionare pe piaţa angro de energie, furnizorii vin, cu responsabilitate, aşa cum este şi firesc, în sprijinul clienţilor cu soluţii pentru a menţine un echilibru în facturi şi în relaţia cu aceştia", susţine Ion Lungu, director executiv al AFEER.

La rândul său, Cristian Culea, membru în Comitetul Director al AFEER arată că preţurile de furnizare sunt puternic influenţate de preţul energiei tranzacţionate pe pieţele la termen administrate de OPCOM, cu livrare în anul următor, care a crescut cu peste 50%. "De asemenea, pe Piaţa pentru Ziua Următoare, preţurile energiei tranzacţionate sunt cu 150% mai mari, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", afirmă Cristian Culea.

Acesta prezintă şi o situaţie a creşterilor lunare a preţurilor pe Piaţa pentru Ziua Următoare, din care reţinem că în ultimele patru luni au existat majorări cuprinse între 140% şi 160% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, pentru luna aprilie se remarcă o creştere a preţului cu 150% în 2021 comparativ cu 2020, la 309 lei/MWh de la 123 lei/MWh. În luna mai, preţul la energie a crescut cu 140%, la 289,31 lei/MWh comparativ cu 120,4 lei/MWh în mai 2020. În prima lună de vară, iunie, preţul energiei s-a majorat cu 160% faţă de iunie 2020, adică a crescut la 382 lei/MWh faţă de 146,7lei lei/MWh.

În fine, la finalul lunii iulie, AFEER consemnează o creştere cu 150% a preţului energiei comparativ cu iulie 2020: 447,29 lei/MWh faţă de 179,41 lei/MWh anul trecut.

În ceea ce priveşte preţurile din piaţa de echilibrare care determină costul dezechilibrelor portofoliilor de consumatori, schimbările legislative de la începutul anului (introducerea decontării la interval de 15 minute, preţ unic de dezechilibru) au condus la impredictibilitate şi creşteri de costuri (s-a ajuns la un varf de 2500 lei/MWh) pentru furnizori, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Reprezentanţii AFEER mai susţin că la nivelul pieţei din ţara noastră există, în acest moment, un număr redus de oferte de vânzare a energiei angro pe termen lung, preponderente fiind ofertele pe termen scurt (lună, săptămână) ceea ce induce o impredictibilitate în formarea preţului oferit consumatorului final. Ei afirmă că aceste perturbaţii în piaţă au ca principală cauză o ofertă sub nivelul cererii, determinată de lipsa capacităţilor de producere, în ultimii ani investiţiile în capacităţi noi fiind aproape inexistente. În această situaţie, pentru a putea asigura alimentarea cu energie a consumatorilor, furnizorii au fost nevoiţi să cumpere energie electrică din import, la preţuri mai mici decât cele din piaţa locală.

"Este simplu să arunci vina pe furnizori pentru creşterea de preţuri, dar nu este corect faţă de aceşti operatori şi faţă de clienţii acestora. Afectaţi de criza sanitară şi economică, furnizorii de energie şi-au asumat toate riscurile, mulţi dintre ei fiind într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar, situaţie generată atât de creşterea preţurilor din piaţă cât şi de obligativitatea de a livra energie consumatorilor care nu şi-au achitat facturile pe perioada stării de alertă, fapt care afectează întregul portofoliu de clienţi", arată reprezentanţii AFEER.

În continuare, AFEER sfătuieşte consumatorii casnici de energie electrică şi gaze naturale să aleagă cea mai bună ofertă, care li se potriveşte cel mai bine nevoilor lor.

Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, înfiinţată în anul 2006, cuprinde, în prezent, un număr de 36 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică, care asigură furnizarea energiei electrice atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 90% din consumul final de electricitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb