AFP: Aproximativ 150.000 de persoane au protestat în Germania împotriva partidului AfD

T.B.
Internaţional / 13 septembrie, 09:47

AFP: Aproximativ 150.000 de persoane au protestat în Germania împotriva partidului AfD

Aproximativ 150.000 de persoane au ieşit, sâmbătă, în stradă în vreo douăzeci de oraşe din Germania, potrivit organizatorilor manifestaţiilor, pentru a protesta faţă de partidul de extremă dreaptă AfD, după recenta sa victorie electorală într-o regiune din estul ţării, scrie AFP, citat de News.ro.

Alternativa pentru Germania (AfD), o formaţiune anti-imigranţi şi pro-rusă, a obţinut săptămâna trecută aproape 44% din voturi în Saxonia-Anhalt, unul dintre bastioanele sale din fosta Germanie de Est, şi încearcă acum să formeze primul guvern regional de extremă dreaptă din Germania de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit AFP, citat de News.ro.

Aproximativ 150.000 de manifestanţi au defilat în marile oraşe germane, printre care capitala Berlin, Hamburg şi Munchen, la iniţiativa ”Pruf”, o campanie naţională care pledează pentru interzicerea partidului AfD, au afirmat organizatorii, potrivit AFP, citat de News.ro.

Manifestanţii fluturau pancarte cu mesajele ”Interziceţi AfD acum” sau ”Democraţia nu are nevoie de alternative”, relatează AFP, citat de News.ro.

”O mare parte a societăţii civile iese în stradă pentru a împiedica duşmanii Constituţiei, partidul AfD din Saxonia-Anhalt, să ajungă la putere”, a declarat Christoph Bautz, directorul grupului de campanie Campact, care a participat la manifestaţii, potrivit AFP, citat de News.ro.

Ascensiunea partidului AfD îngrijorează o parte a populaţiei, care consideră că Germania are o responsabilitate specială din cauza trecutului său nazist, arată AFP, citat de News.ro. Se înmulţesc apelurile ca partidele tradiţionale să solicite interzicerea partidului, dar opiniile cu privire la oportunitatea unei proceduri de interzicere a AfD sunt divergente, notează AFP, citat de News.ro.

La Berlin - unde a avut loc o contra-manifestaţie a AfD în prezenţa Kristinei Brinker, capul de listă al partidului pentru alegerile municipale din 20 septembrie din capitală - mii de persoane au ieşit în stradă în cadrul mai multor manifestaţii, potrivit Poliţiei, informează AFP, citat de News.ro.

Potrivit Campact, aproximativ 25.000 de manifestanţi au defilat la Hamburg şi 12.000 la Munchen, transmite AFP, citat de News.ro.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Comunistii si imigrantii protesteaza, germanii zdraveni la cap voteaza cu AFD ca sa curete Germania de infractori si islamisti radicali.

    1. mai erau alti prosti si in 1932, suparati pe nivelul de trai care au votat entuziasti cu partidul national socialist... si apoi au vazut cu adevarat ce inseamna saracie, care mai erau dupa razboi...

      Asa a aparut national socialismul german

      in frunte cu adolf h. 

      In 1945 reichul milenar german a sucombat.

      Dupa 6 ani ... 

      astea sunt porcarii useristo-comuniste, nu exista comparatie intre nazi si afd, tampitule!!

    Majoritatea sunt cei care isi vad ajutoarele pe care trandavesc in Germania disparute , frica de munca ii scoate in strada

    1. AfD = Aur

    Nemtii nu s-au saturat de nazisti? Nu le a ajuns?

    1. AfD=NSDAP

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb