Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, declaraţia vine în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali şi să se îndepărteze de Moscova, relatează AFP, citată de Agerpres.
Rusia nu vede cu ochi buni ambiţiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care o consideră domeniul său de influenţă, iar Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menţinerea sa în alianţa lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică, informează sursa citată.
Nikol Pashinyan, care a făcut această declaraţie în faţa Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât o dată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE, conform publicaţiei.
Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-şi depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el, potrivit sursei menţionate.
„Am putea declanşa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noştri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pashinyan, fără a preciza vreo dată, conform publicaţiei.
Preşedinţii rus, belarus, kazah şi kârgâz au cerut în mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menţinerii în uniunea lor regională, informează sursa citată.
Virajul european al Erevanului a dus la răcirea relaţiilor sale cu Moscova, care a introdus sancţiuni împotriva Armeniei, iar Rusia a interzis în special importul de produse agricole armene, pentru care este o piaţă cheie, conform publicaţiei.
Armenia şi Rusia sunt teoretic ţări aliate, dar Erevanul reproşează Moscovei că nu a ajutat-o în războiul său cu Azerbaidjanul din 2023, în acest context, Armenia încearcă acum să îşi atragă bunăvoinţa UE şi a SUA, potrivit sursei.
Armenia a suspendat participarea sa la un pact de securitate regional cu Rusia, iar Nikol Pashinyan a afirmat că ar fi „satisfăcut” ca ţara sa să fie exclusă în cele din urmă din acest pact, ceea ce l-ar elibera „de dilema de a a renunţa la el sau nu”, conform publicaţiei.





















































Opinia Cititorului