AFP: China acuză Washingtonul de „demonizarea” Institutelor Confucius

S.C.
Internaţional / 26 octombrie, 14:29

Sursă foto: Wikipedia/Guo Jiakun

Sursă foto: Wikipedia/Guo Jiakun

China a acuzat luni Statele Unite de denigrarea şi „demonizarea” Institutelor Confucius, după ce oficiali americani au afirmat că aceste centre culturale finanţate de Beijing ar reprezenta ameninţări la adresa securităţii naţionale, relatează AFP, citat de Agerpres.

Institutele Confucius sunt prezente în numeroase ţări, fiind adesea găzduite de universităţi, acestea au ca obiectiv promovarea culturii chineze prin cursuri de limbă şi organizarea de evenimente culturale, în Statele Unite, autorităţile le-au acuzat că răspândesc propagandă în favoarea guvernului chinez, iar numărul lor a fost redus considerabil începând din 2025, conform sursei.

Săptămâna trecută, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a susţinut că în universităţile americane au reapărut organizaţii asociate Institutelor Confucius, prezentate sub alte denumiri şi statute. Potrivit acestuia, aproximativ 80 de astfel de structuri ar fi apărut în 30 de universităţi, cu scopul de a fura proprietate intelectuală şi de a influenţa studenţii americani, AFP a precizat că nu a putut verifica aceste afirmaţii.

Reacţionând la acuzaţiile Washingtonului, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, a declarat că Beijingul se opune denigrării Institutelor Confucius şi a susţinut că schimburile şi cooperarea educaţională dintre China şi Statele Unite contribuie la o mai bună înţelegere reciprocă între cele două popoare şi sunt în beneficiul ambelor părţi, potrivit publicaţiei.

Guo Jiakun a adăugat că aceste relaţii educaţionale nu ar trebui să fie afectate de ingerinţe politice, astfel poziţia Beijingului contrastează cu preocupările exprimate de autorităţile americane privind posibila utilizare a centrelor în scopuri de propagandă şi pentru obţinerea de informaţii, conform sursei.

Mai multe state au dezvoltat reţele de instituţii pentru promovarea limbii şi culturii naţionale în străinătate, precum Alianţa Franceză şi Institutele Goethe din Germania, institutele Confucius funcţionează, la rândul lor, în parteneriat cu universităţi din numeroase ţări, China asigurând, în general, profesori, materiale didactice şi finanţare, potrivit publicaţiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb