Aproximativ 30 de eurodeputaţi au cerut vineri Uniunii Europene să stabilească responsabilitatea platformelor de socializare în legătură cu violenţele şi jafurile care au afectat în ultimele zile Franţa, Italia şi Belgia, astfel semnatarii solicită inclusiv posibilitatea suspendării temporare a unor servicii online, ca măsură de ultimă instanţă, informează AFP, citat de Agerpres.
Iniţiativa, lansată de eurodeputata franceză Stephanie Yon-Courtin, din grupul Renew Europe, reuneşte membri ai Parlamentului European din zona de centru, stânga şi dreapta, aceştia i-au adresat o scrisoare vicepreşedintei Comisiei Europene responsabilă de afaceri digitale, Henna Virkkunen, cerându-i să utilizeze toate instrumentele disponibile pentru a clarifica rolul platformelor online în organizarea şi răspândirea revoltelor şi jafurilor, conform sursei.
Eurodeputaţii solicită platformelor să furnizeze date privind distribuirea conţinutului ilegal şi rolul algoritmilor în amplificarea acestuia, de asemenea, ei cer activarea mecanismelor de criză prevăzute de Regulamentul european privind serviciile digitale (DSA), care permit adoptarea unor măsuri specifice şi temporare, inclusiv suspendarea anumitor servicii în situaţii extreme, potrivit publicaţiei.
Semnatarii cer şi consolidarea protecţiei minorilor, pe care îi consideră deosebit de vulnerabili la propagarea rapidă a comportamentelor violente prin intermediul reţelelor sociale, conform sursei menţionate.
Comisia Europeană a confirmat că se află în contact cu autorităţile naţionale, inclusiv cu autoritatea franceză de reglementare în domeniul digital, Arcom, pentru a verifica respectarea obligaţiilor de către platforme, în special a interdicţiei de a difuza mesaje care incită la violenţă, potrivit publicaţiei.
Totuşi, executivul comunitar consideră că, în această etapă, statele membre sunt cel mai bine plasate pentru a gestiona situaţia, astfel purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier, a precizat că instituţia europeană este pregătită să sprijine autorităţile naţionale şi să intervină în cazul identificării unor probleme sistemice, conform sursei.
În Franţa, mai multe personalităţi politice au acuzat reţelele sociale că au facilitat jafurile şi violenţele recente, iar Gabriel Attal, candidat prezidenţial de centru, a cerut inclusiv blocarea temporară a platformelor în zonele afectate de revolte, potrivit publicaţiei citate.




























































Opinia Cititorului