AFP: Kremlinul denunţă „militarizarea” UE după testul francez cu racheta M51

S.C.
Internaţional / 7 octombrie, 16:02

Sursă foto: Wikipedia/Dmitri Peskov

Sursă foto: Wikipedia/Dmitri Peskov

Kremlinul a denunţat miercuri ceea ce consideră a fi o „militarizare” a Uniunii Europene, la o zi după ce Franţa a testat racheta balistică strategică M51.3, capabilă să transporte un focos nuclear, la test a asistat preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că testul reprezintă un „mesaj puternic şi clar” şi a acuzat Europa că este preocupată de consolidarea dimensiunii sale militare şi că încearcă să transforme UE dintr-un bloc economic într-unul politico-militar, conform sursei.

Peskov a susţinut, de asemenea, că Uniunea Europeană îşi construieşte politica de securitate şi apărare în jurul confruntării cu Rusia, considerând această direcţie „o cale fără ieşire”, potrivit publicaţiei citate.

Reprezentantul Kremlinului a afirmat că Rusia rămâne vigilentă în faţa unor astfel de proiecte şi ia măsurile necesare pentru a-şi proteja securitatea, dar a subliniat că Moscova este în continuare deschisă dialogului, conform sursei.

„Considerăm că orice problemă trebuie rezolvată nu prin tiruri cu rachete cu caracter demonstrativ, ci prin dialog”, a declarat Peskov, potrivit publicaţiei menţionate.

Emmanuel Macron a asistat marţi la primul test al rachetei balistice strategice M51.3 mare-sol, lansată fără încărcătură nucleară de pe submarinul modernizat Le Vigilant, în largul regiunii Finistère, în Bretania, conform sursei.

Testul are loc într-un context de tensiuni tot mai mari în Europa, mai multe state acuzând Moscova de desfăşurarea unor acţiuni „hibride”. Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia „nu intenţionează să atace pe nimeni”, avertizând însă că Moscova se va apăra cu „toate tipurile de arme” disponibile în cazul unui atac NATO asupra teritoriului rus, potrivit publicaţiei.

Potrivit Reuters, care citează surse din Ministerul francez al Apărării, noua rachetă M51.3 poate parcurge aproximativ 10.000 de kilometri, ceea ce îi permite, teoretic, să atingă orice zonă a Federaţiei Ruse, inclusiv Orientul Îndepărtat, conform sursei.

Ministerul francez al Apărării a precizat că lansarea submarinului Le Vigilant a avut loc în cadrul operaţiunii Smertrios, „în strictă conformitate cu obligaţiile internaţionale”, potrivit publicaţiei menţionate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb