AFP: SUA şi Iranul ar putea redeschide Strâmtoarea Ormuz

S.C.
Internaţional / 4 august, 15:42

Sursă foto: home.treasury.gov/Scott Bessent

Sursă foto: home.treasury.gov/Scott Bessent

Un acord în vederea unei redeschideri a Strâmtorii Ormuz ar putea fi încheiat, până miercuri, cu Iranul, anunţă marţi secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent, relatează AFP.

”Suntem în discuţii cu iranienii şi cred că există o şansă să ajungem azi (marţi) sau mâine (miercuri) la un acord în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz şi mergerii către o normalizare”, a declarat într-un interviu acordat postului CNBC Scott Bessent.

Qatar, una dintre ţările mediatoare în războiul din Iran, a anunţat că eforturile pentru găsirea unei soluţii diplomatice la conflictul dintre Statele Unite şi Iran continuă, în timp ce, oficialii din Doha au precizat că în acest moment nu sunt prevăzute negocieri directe între Washington şi Teheran, potrivit sursei citate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb