AFP: SUA vor expulza până la 1.200 de cetăţeni străini în Liberia

T.B.
Internaţional / 19 august, 10:05

AFP: SUA vor expulza până la 1.200 de cetăţeni străini în Liberia

Liberia a anunţat marţi că va găzdui până la 1.200 de cetăţeni străini expulzaţi din Statele Unite, în cadrul programului preşedintelui Donald Trump de expulzare a migranţilor ilegali către ţări terţe, relatează miercuri AFP.

„Liberia intenţionează să accepte până la 1.200 de persoane care vor fi transferate din Statele Unite în decurs de un an”, a declarat guvernul ţării vest-africane într-un comunicat, potrivit AFP.

Primele 20 de persoane expulzate sunt aşteptate să sosească joi în Liberia, se arată în comunicat, transmite AFP. Ele „vor fi libere să părăsească ţara oricând doresc” sau să solicite azil, conform guvernului liberian, citat de AFP.

Washingtonul nu a reacţionat pentru moment la acest anunţ, relatează AFP.

Potrivit New York Times, administraţia Trump doreşte să-l trimită în Liberia pe Kilmar Abrego Garcia, un imigrant salvadorian devenit un simbol al politicii de expulzare americane, notează AFP. Acesta a fost expulzat din greşeală în El Salvador şi apoi returnat în SUA, potrivit AFP.

Pe continentul african, Ghana şi Guineea Ecuatorială au devenit puncte de tranzit pentru persoanele expulzate de autorităţile americane, relatează AFP.

De la întoarcerea la Casa Albă anul trecut, Donald Trump a mărit numărul persoanelor eligibile pentru expulzare, vizându-le în special pe cele care au beneficiat de protecţie legală ce le-a permis, sub administraţiile anterioare, să trăiască şi să muncească în Statele Unite din cauza riscului de persecuţie în ţările lor de origine, potrivit AFP.

Guvernul american susţine că, deşi nu poate returna aceste persoane în ţările lor de origine, nimic nu îl împiedică să le trimită în ţări terţe, transmite AFP.

Conform unei anchete AFP, Statele Unite au propus acorduri în valoare de milioane de dolari şi au ameninţat cu restricţii de viză pentru a încuraja ţări terţe, în special din Africa, să accepte persoane expulzate, fie ele africane sau de pe alte continente, arată AFP.

Guvernul liberian a declarat că nu a solicitat şi nici nu a primit „nicio compensaţie sau promisiune de recompensă” în schimb, potrivit AFP.

„Liberia va primi sprijin pentru a gestiona acest program şi pentru a-şi consolida sistemul de migraţie” în cadrul acestui parteneriat, a anunţat guvernul liberian, descriind acest program ca fiind „în întregime umanitar”, relatează AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb