Alegeri legislative în Kosovo, pe fondul tensiunilor cu Serbia

R.S.
Internaţional / 9 februarie 2025

Alegeri legislative în Kosovo, pe fondul tensiunilor cu Serbia

Alegătorii kosovari se vor prezenta duminică la urne pentru alegerile legislative, după o campanie în timpul căreia candidaţii opoziţiei l-au atacat pe prim-ministrul Albin Kurti pe teme precum economia, corupţia şi relaţiile cu Serbia, informează Reuters.

Albin Kurti deţine funcţia de prim-ministru din 2021, când partidul său Vetevendosje a câştigat alegerile cu peste 50% din voturi.

Analiştii politici consideră că popularitatea sa a fost stimulată de măsurile luate pentru a extinde controlul guvernului în nordul Kosovo cu majoritate sârbă.

Cu toate acestea, criticii săi consideră că Albin Kurti nu a reuşit să obţină rezultate în educaţie şi sănătate şi că politicile sale în nord au îndepărtat ţara de aliaţii săi tradiţionali, Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite.

Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord în 2023 pentru punerea în aplicare a planului de normalizare a relaţiilor susţinut de UE, însă tensiunile dintre cei doi vecini persistă.

În cazul în care partidul lui Albin Kurti nu va obţine 50% din voturi, ar putea fi necesare discuţii pentru formarea unei coaliţii.

Secţiile de votare se vor deschide la ora 07:00 (06:00 GMT) şi se vor închide la ora 19:00. Rezultatele sunt aşteptateîn cursul nopţii, potrivit Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb