ALEXANDRU RAFILA:"Cred că începând din luna mai evenimentele publice se pot relua, probabil cu anumite limitări"

G.B
Miscellanea / 29 ianuarie

Alexandru Rafila

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat astăzi că se aşteaptă ca în luna martie să înceapă discuţiile cu organizatorii de evenimente şi marii retaileri din industria alimentară, iar începând din luna mai acestea să poată fi reluate, "cu anumite limitări", potrivit Agerpres.

"Am avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii, fie că vorbim de HORECA, de organizatorii de evenimente, marii retaileri din industria alimentară, şi cred că în luna martie o să putem să avem o discuţie aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate. Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu măsură pe care o luăm de azi pe mâine, şi cred că în luna martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program - e o opinie personală, luaţi-o ca atare - dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări. Nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau, în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii", a declarat Alexandru Rafila.

El a precizat că utilizarea măştii la tulpina Omicron este importantă, deoarece "este o barieră mecanică care previne transmiterea".

"Cred că utilizarea măştii la tulpina Omicron este cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea. Din păcate, asistăm la îmbolnăviri numeroase. Un studiu făcut în Anglia arată că există multe cazuri de reîmbolnăvire, deci nu mă refer numai la persoanele vaccinate, ci şi la cei care au trecut o dată prin boală", a mai spus ministrul.

El a mai precizat că în perioada următoare se aşteaptă livrarea unei cantităţi de 50.000 de cutii de Molnupiravir, un tratament antiviral inovativ.

"O să vină o cantitate de 50.000 de cutii, adică pentru 50.000 de tratamente, de Molnupiravir. Este unul dintre antiviralele inovative, este cel produs de firma Merck şi el va fi distribuit atât în spitalele care tratează pacienţi, cât şi în centrele ambulatorii de specialitate", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. asa se prelungeste pandemia, ca tot incercati sa o opriti

    eu stiu ca din 5 iunie 2022 (+/- 1 zi) , daca stiti voi ca e mai devreme e ok cu mine...

     

    scoateti certificatul verde de la accesul in hoteluri, pensiuni, restaurante !  

    experienta UK, a Israelului, a Danemarcei si a altor tari (din ce in ce mai multe in curand) arata cat de " folositor" a fost acest instrument coercitiv la nivel individual pentru prevenirea virusului.  

    daca oamenii (toti oamenii, nu doar cei vaccinati/testati cu certificat verde) nu pot merge la mare sau munte la vara o sa aveti o mica mare problema cu mine! Renuntati la instrumentele dictaturii !  

    Dati pace ca sa aveti pace!

    1. din ce zice rezulta ca e vorba de evenimente mari din mai. mersul la terasa fara certificat ar trebui sa fie mai devreme, gen martie-aprilie , dupa logica asta

    & Probabil că și „industria vaccinării”, ca și alte industrii care s-au globalizat, va fi în cea mai mare parte desființată, după ceva vreme de la maximizarea expansiunii vaccinării populațiilor, ?

    După cum acționează laboratoarele se formează prezumția au obținut o schemă de „joc piramidal al vaccinării”, așa cum au fost Caritas, FNI , la români, alte spețe în occident, ? 

    1. HM. Chiar ca nimerita comparația.

      Dacă se ajunge la doza 8 o sa fie ca la Caritas. 

      Probabil or sa fie în continuare mulți investitori:) în vax. Sper sa nu rămână cu sănătatea pierduta după vaxul 8, așa cum au pățit Caritasii cărora li se promitea o suma de 8 ori mai mare decât cea depusă inițial. Și au rămas fără nicio letcaie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro