Allview Solar Energy anunţă semnarea contractului pentru implementarea unui proiect cu o putere de 1 MWp pentru Rondocarton S.R.L.

R.S.
Companii / 11 iunie

Allview Solar Energy anunţă semnarea contractului pentru implementarea unui proiect cu o putere de 1 MWp pentru Rondocarton S.R.L.

Compania Visual Fan, prin divizia specializată în soluţii de energie verde, Allview Solar Energy, în asociere cu Waldevar Energy, anunţă semnarea contractului cu Rondocarton S.R.L., pentru implementarea unui proiect Full EPC cu o capacitate de 1 MWp. Proiectul este finanţat prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), iar valoarea acestuia este de aproape 3 milioane lei. Instalaţia care face obiectul contractului va fi utilizată pentru consumul propriu al companiei Rondocarton şi va rămâne la nivel de prosumator, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, proiectul, de tip Full EPC, presupune prestarea tuturor serviciilor de inginerie, proiectare, achiziţie, montaj, punere în funcţiune, realizarea dosarului de prosumator şi susţinerea proiectului tehnic în faţa operatorului de distribuţie. Instalarea se va realiza pe clădirea companiei Rondocarton din Târgovişte, iar panourile fotovoltaice se vor aşeza pe structuri de susţinere, din aluminiu, proiectate pentru a oferi stabilitate şi rezistenţă în faţa condiţiilor meteorologice variate. Aceste structuri includ elemente de lestare şi sunt dotate cu componente de protecţie pentru suprafaţa de montaj, menţinând integritatea membranei hidroizolatoare din PVC.

Soluţia propusă de divizia Allview Solar Energy constă în montarea unui post de transformare de 1000kVA 20/0,8 kV şi a unui transformator de servicii interne 0,8/0,4 kV, utilizarea de panouri fotovoltaice Tier 1, marca Trina Solar de 685 W, cu celule type-N care oferă un randament superior. Acestea sunt poziţionate est-vest şi distribuite eficient pe suprafaţa acoperişului, pentru a minimiza pierderile de curent continuu şi a maximiza producţia de energie solară.

În configuraţia sistemului fotovoltaic, folosim invertoare Huawei recunoscute pentru performanţă, fiabilitate şi eficienţă, de 215 kW pe 800 V, pentru a reducere pierderile de energie. Monitorizarea şi gestionarea invertoarelor se face cu sisteme avansate care permit controlul comunicaţiilor şi înregistrarea datelor în timp real.

Tablourile electrice de curent alternativ sunt echipate cu componente de înaltă calitate de la producători de top, precum ABB, EATON, SCHRAK, SCHNEIDER, care garantează eficienţa şi siguranţa funcţionării sistemului, se menţionează în comunicat.

Pentru optimizarea randamentului total al sistemului şi pentru creşterea fiabilităţii, s-a abordat soluţia de legare a sistemului fotovoltaic pe medie tensiune prin instalarea unui post de transformare 20/0.8 kV - 1000 kVA.

Estimatul de energie electrică produsă în următorii 20 de ani va fi de peste 25.535 MWh, iar scăderea estimată a gazelor cu efect de seră va fi cu 15.755 tone CO2/an. Producţia brută de energie (primară) din surse regenerabile este de 114.66 tep/an, pentru compania Rondocarton.

Domnul Mihnea Bâldea, Director General al companiei Rondocarton S.R.L., a declarat: "O direcţie strategică importantă pentru viitorul companiei noastre este creşterea sustenabilităţii activităţilor noastre. De aceea, Rondocarton şi-a asumat un parcurs clar de scădere a amprentei sale de carbon în următorii ani, iar instalarea de panouri solare pentru producerea de energie din surse regenerabile este un obiectiv investiţional pentru toate cele trei fabrici ale noastre din România, de la Cluj, Târgovişte şi Sibiu.

Ne bucurăm că reuşim în acest moment să facem un prim pas concret în această direcţie, obţinând o finanţare importantă prin PNRR şi găsind un partener de încredere în compania Visual Fan S.A. din Braşov pentru instalarea sistemului. Ne dorim şi suntem încrezători că până la sfârşitul anului acesta, la fabrica noastră din Târgovişte vom obţine o parte importantă din necesarul nostru de energie electrică prin sistemul de producere de energie electrică cu panouri fotovoltaice pe care urmează să îl instalăm în următoarele luni."

Divizia Allview Solar Energy oferă soluţii complete şi personalizate pentru construirea oricărui tip de centrală fotovoltaică. Compania Visual Fan a instalat peste 500 de sisteme fotovoltaice, dispune de stocuri permanente de panouri solare (peste 7MW) şi invertoare (peste 600 de bucăţi) şi foloseşte echipamente de la furnizori de renume mondial precum Trina, Longi, Jinko, Fronius, Huawei, Growatt, K2 Germania, ABB, Eaton, Schrak, Schneider, ZeroFire şi alţii, pentru a răspunde oricăror cerinţe şi pentru a oferi soluţii de top în domeniul energiei solare, se precizează în comunicat.

Listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, la 26 iulie 2021, Visual Fan SA urmăreşte să folosească instrumentele pieţei de capital pentru finanţarea strategiei de dezvoltare, atât pe plan intern, cât şi internaţional, având în prezent, o capitalizare bursieră de aproape 100 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9731
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5973
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9669
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.5667

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb