Retail

Alo, domnu" "robot", mă doare sufletul

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 11 martie

Dan Nicolaie

Trăim online, dar când ne doare ceva simţim nevoia de puţin ajutor offline. Aşa stând lucrurile, cum simţeam că ceva nu e în regulă în interiorul personal, am pus mâna pe telefon. Am format numărul unei clinici private, nu era atât de grav încât să apelez ambulanţa, dar nici atât de lejer încât să urmez drumul care trece şi pe la cabinetul medicului de familie. Am spus drum dintr-un exces de amabilitate, cel mai adesea este o fundătură.

Zis şi făcut. Sun, ţâr, ţâr şi brusc urechea dreaptă se simte ca la un concert rock, din micul difuzor se revarsă un val de muzică. Dintr-o dată cineva îmi vorbeşte.

Deja mă simt mai bine.

E un "robot".

Mă simt mai rău.

Mă informează că sunt clientul cu numărul 9, că niciun operator nu e disponibil, dar cum va fi, doar pe mine mă va asculta. Revine muzica, mai tare. Din nou o voce.

Cresc speranţele şi pulsul.

Tot "robot".

Scad speranţele, pulsul nu.

"Robotul" îmi spune că dacă nu vreau să pierd rândul să nu fac prostia să închid. Foloseşte alte cuvinte, dar ideea e aceea de mai sus. Iar, muzică, iar "robot". Nu mai creşte nimic, încep să mă obişnuiesc. Am avansat la numărul 8, operatorii sunt la fel de prinşi cu sănătatea altora, iar muzică, mai violentă ca intensitate, iar "robot".... Sunt clientul numărul 7, 6, 5, 4, 3. Încep să-mi pun întrebări legate de numărul operatorilor. Îmi vâjâie capul de la acelaşi fragment muzical, care se repetă de 30 de minute. Urechea dreaptă a devenit nefuncţională, o folosesc pe stânga. Când aflu că sunt clientul numărul 1 mă simt mândru, nu e puţin lucru să fii primul, dar şi puţin descumpănit. Dacă sunt numărul 1 şi vorbesc tot cu un "robot", înseamnă că am făcut ceva greşit sau că "operatorii" sunt mai puţini de unu. În final, după alt episod muzical, îmi răspunde o voce feminină. Nu mai ştiu exact ce mă durea când am sunat, dar după ultimele minute nu mi-ar strica o programare la ORL. Discut şi din vorbă în vorbă sunt invitat să mai culeg ceva amănunte de pe site-ul instituţiei. Deschid laptopul şi nu mai deschid nimic. Internetul nu funcţionează. Sun la compania de cablu, la "deranjamente". Îmi răspunde un "robot". Ascult şi plâng.

Ascult!

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Tocmai ai aflat că corporația nu dă nici doi bani clientul care sună. E o surpriză?

    De acum încolo vom avea de-a face numai cu roboti. Unul e ia conducerea țării și are o versiune de soft care dă rateuri, dovada că ține mâinile total aiurea când vorbește. 

    1. Bai, tata, ce destept esti tu, bai Cristiane! Cum il inveti tu pe autor ceea ce el a scris! Tu chiar nu ai idee de diferenta dintre autor si personajul unei povestiri scrise la persoana intaia?!

      am suspicionat că firma (compania) la care am sunat şi m-a întâmpinat un robot, este în conivenţă cu compania de telefoane ca să te ţină pe fir cât mai mult...

      Cât despre gestica mâinilor, a devenit caraghios efortul pe care îl face personajul de a ne convinge că el ni se adresează "cu sinceritate"... mimică folosită şi de alţi pasageri f.importanţi care ocupă frecvent un loc înalt (tribună, tv...) din care cuvântă către popor. Recomand întoarcerea spatelui, schimbarea canalului sau similar. 

      Când o companie îți pune in ureche un robot care te pune sa apeși taste care nu răspund la problemele tale însemna că corporația te-a luat de fraier. Atât!

      Țu, când suni la Tekekom, sa spunem, suni cu o problema specifică, nu suni sa afli de noile abonamente, de datele tale personale, de ce scrie in factura, de toate bălăriile, suni cu o problema punctuala pentru care NU vei avea pe ce tasta sa apeși pentru că totcmai asta e ideea. 

      Esti grozav! Cum asa, chiar daca nu ma cunoaste, compania m-a luat de fraier? Esti grozav, mai, Cristiane! Si cum stii tu si cu tastele!

      TeKekom asta de care spui, este neofascista pura sau nou neomarxista ?

      La cat de cult in cap esti tu, sigur ca este hitlerist-iudee totalitara. 

    Folositi telefonul pe speacker va protejati astfel.

    1. Si iata cum tehnologia rezolva disfunctiile sistemului!

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

14 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9188
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0604
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5162
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7235
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.7733

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro