OMUL SMINTEŞTE LOCUL Şcoala vieţii

A început şcoala. Oficial. Cu emoţii, ghiozdane, flori, discursuri, fotografii şi nelipsita promisiune că educaţia este prioritatea numărul unu a societăţii. În realitate, pentru unii copii şcoala a început cu cinci caiete, un pix şi explicaţia că „nu sunt bani”. Pentru alţii, a început ceva mai târziu, pentru că marea, plaja şi încă puţină vacanţă s-au dovedit mai convingătoare decât catalogul.

Este una dintre acele perioade ale anului în care România îşi aduce aminte brusc că are copii. Îi vedem peste tot: în fotografii, filmări cu uniforme, cu buchete de flori, cu ghiozdane mai mari decât ei şi cu părinţi emoţionaţi. Imaginile ne arată şcoli, clase, festivităţi, copii zâmbitori şi profesori care spun, cu o seriozitate bine exersată, că începe un nou an plin de provocări. Apoi, după ce se termină transmisiunile festive, începe şcoala adevărată şi aceasta arată puţin diferit.

• „Te-am aranjat, pentru moment”

Am asistat, zilele acestea, la o scenă care spune poate mai mult despre România educaţiei decât multe discursuri oficiale. Într-un loc în care se vând publicaţii, cărţi, răcoritoare, tutun şi câteva obiecte de papetărie, o mamă relativ tânără, însoţită de un copil de aproximativ zece ani, a luat de pe raft cinci caiete.

„Te-am aranjat şi de şcoală, pentru moment”, i-a spus copilului.

Cel mic a încercat să protesteze. Nu erau caietele de care avea nevoie.

Răspunsul a venit scurt: „Nu sunt bani, înţelege, te descurci cu ce ai”.

Aici povestea ar fi putut deveni una dintre multele despre sărăcie, despre părinţi care trebuie să aleagă între rechizite şi alte cheltuieli, despre copii care încep anul şcolar cu strictul necesar. Numai că, la casă, printre cele cinci caiete şi un pix, a apărut şi un „cartuş” de ţigări, adică zece pachete. Cartuşul valora de cel puţin zece ori mai mult decât rechizitele. Nu este cazul să transformăm o scenă într-o statistică şi nici să judecăm o familie pe baza unei cumpărături. Dar contrastul este atât de puternic încât aproape că îşi scrie singur povestea.

Copilului i se explică faptul că „nu sunt bani”. Copilul vede însă că bani există.

Doar că au o altă destinaţie. Aceasta este una dintre lecţiile pe care nu le găsim în manuale, dar pe care copiii le învaţă foarte repede.

• Prima lună nu contează

Există însă şi cealaltă Românie. La televizor au apărut, în aceste zile, reportaje de la mare, „litoralul pentru toţi”. Familii cu copii încă pe plajă, deşi anul şcolar începuse. Adulţii povesteau relaxaţi, uneori chiar râzând, că au găsit o soluţie: o scutire medicală, o învoire de la învăţătoare sau pur şi simplu au descoperit convingerea că prima lună de şcoală nu contează prea mult.

Este, desigur, foarte posibil ca un copil să nu piardă lumea dacă lipseşte câteva zile. Dar nu despre câteva zile este vorba. Este vorba despre mesaj. Copilul nu învaţă doar matematică, limba română sau istorie. Învaţă şi din ceea ce fac adulţii din jurul lui. Dacă părintele îi spune că regulile sunt importante, dar în acelaşi timp caută o scutire medicală pentru a mai rămâne la mare, copilul primeşte o lecţie foarte clară despre diferenţa dintre ceea ce spunem şi ceea ce facem. Dacă îi explicăm că şcoala este importantă, dar prima lună poate fi sacrificată fără probleme pentru încă puţină vacanţă, copilul va înţelege, probabil, că există lucruri importante şi lucruri „importante”. Şcoala intră în a doua categorie.

Poate că aici este una dintre marile probleme despre care vorbim prea puţin atunci când discutăm despre educaţie. Ne place să numărăm clasele renovate, tablele interactive, proiectele europene, programele, bursele şi măsurile anunţate de minister. Toate sunt importante. Dar educaţia se întâmplă şi în bucătăria unui apartament, când părintele îi spune copilului că nu sunt bani pentru caietele de care are nevoie. Se întâmplă şi la malul mării, când copilului i se explică faptul că şcoala poate începe şi fără el. Se întâmplă în fiecare zi, inclusiv în afara şcolii.

• Şcoala începe când începe şi responsabilitatea

Poate că ar trebui să renunţăm, măcar pentru o vreme, la fotografia festivă a începutului de an şcolar şi să privim puţin mai atent la ceea ce se întâmplă după ce dispar florile şi camerele de televiziune. Pentru unii copii, şcoala începe cu lipsuri. Pentru alţii, începe cu ideea că regulile sunt negociabile. Pentru cei mai mulţi, probabil, începe pur şi simplu cu rutina de fiecare zi. Iar şcoala poate încerca să repare multe dintre problemele pe care societatea le pune în ghiozdanul copilului. Nu le poate repara însă pe toate. Pentru că un profesor poate explica o lecţie de matematică. Poate corecta o compunere. Poate încerca să recupereze un elev rămas în urmă. Mai greu este să explice de ce părintele spune ce spune şi face ce face!