OMUL SMINTEŞTE LOCUL Dunărea scade, specialiştii sporesc

Fac parte din generaţia care a crescut cu emisiunea „Cotele apelor Dunării”, difuzată la radio. Recunosc fără ruşine: când începea, schimbam postul şi cum nu prea erau multe opţiuni, adesea opream aparatul de radio. Pentru un copil era cel mai eficient somnifer inventat vreodată pentru somnul de prânz. Cifre, localităţi, debite şi niveluri care păreau să nu intereseze pe nimeni.

E clar că am greşit. Dacă aş fi ascultat cu mai multă atenţie, probabil astăzi aş fi fost şi eu specialist în hidrologie pe Facebook şi Tik Tok.

De câteva zile, România a descoperit o nouă categorie profesională. După epidemiologi, strategi militari, experţi în energie, politologi şi meteorologi de ocazie, au apărut hidrologii de tastatură. Toată lumea ştie ce debit are Dunărea, câtă apă trebuie eliberată, ce se întâmplă la Cernavodă, cum se comportă solul după ploi şi, evident, cine este vinovat pentru ce e şi ce nu e.

Interesant este că în facultăţile care chiar pregătesc astfel de specialişti nu se produc armate de absolvenţi. La Bucureşti, programele de Ingineria Apelor şi Amenajări Hidrotehnice au, în fiecare an, câteva zeci de locuri bugetate, iar întreaga Facultate de Hidrotehnică scoate la concurs aproximativ o sută de locuri pentru toate specializările. Cu asemenea cifre, ar fi imposibil să explicăm avalanşa de experţi care inundă reţelele sociale. Prin urmare, trebuie să existe o altă şcoală.

Singura explicaţie plauzibilă este că adevărata facultate a fost emisiunea „Cotele apelor Dunării”. Nu contează că vorbim despre nivelul fluviului, despre exploatarea hidrocentralelor, despre funcţionarea Canalului Dunăre-Marea Neagră sau despre centrala nucleară de la Cernavodă. În câteva minute, internetul produce sute de analize, toate formulate cu o siguranţă care ar face invidioasă orice comisie academică.

Adevărul este însă mai puţin spectaculos. Hidrologia nu înseamnă doar să priveşti o fotografie cu malurile Dunării. În spatele unei decizii stau măsurători, serii istorice, modele matematice, debite, precipitaţii, infiltraţii, gradul de saturaţie al solului, prognoze şi zeci de variabile pe care cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu le bănuim. La fel cum medicina nu se învaţă dintr-un videoclip şi ingineria nucleară nu se rezumă la un comentariu pe internet, nici administrarea unui fluviu european nu se face din faţa tastaturii.

Dar reţelele sociale au schimbat regulile. Nu mai contează cine ştie, ci cine vorbeşte primul. Nu mai contează experienţa, ci numărul distribuirilor. Iar dacă opinia este suficient de categorică, devine rapid „adevăr”, indiferent de argumente.

Poate că emisiunea de la radio avea şi are totuşi şi un alt rost decât cel evident. Ne aminteşte, în fiecare zi, că Dunărea are propriile ei reguli şi că natura nu ţine cont de părerile noastre. Debitul nu creşte sau scade în funcţie de numărul comentariilor de pe Facebook, iar nivelul apei nu poate fi stabilit prin vot online.

Poate că, înainte de a ne transforma cu toţii în hidrologi, ar merita să facem un lucru simplu: să ascultăm oamenii care chiar au studiat ani întregi pentru asta, chiar dacă emisiunea despre cotele apelor Dunării ni se părea, cândva, cea mai plictisitoare din grila de programe. În rest, Dunărea îşi vede de cursul ei. Doar cotele părerilor continuă să atingă niveluri istorice.