Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma industrială Carfil din Braşov, filială a Romarm, susţinând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens, relatează Agerpres.
Ambasadorul Vladimir Lipaev a fost convocat în aceeaşi zi la sediul Ministerului Afacerilor Externe de către ministrul Dan Neculăescu, prilej cu care partea română a protestat ferm faţă de acţiunile de sabotaj şi a invocat probele acumulate în cadrul investigaţiilor desfăşurate de DIICOT şi SRI, care au documentat activitatea a trei cetăţeni străini coordonaţi din Federaţia Rusă, notează sursa citată.
„La 27 octombrie, Ambasadorul Federaţiei Ruse, Vladimir Lipaev, a fost invitat la Ministerul Afacerilor Externe al României pentru o întrevedere, în cadrul căreia partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie la una dintre întreprinderile din Braşov. Desigur, nu au fost prezentate niciun fel de dovezi”, a transmis misiunea diplomatică rusă conform agenţiei de presă.
Misiunea diplomatică a menţionat că diplomatul a respins categoric acuzaţiile: „Şeful misiunii diplomatice ruse a calificat tentativele de a pune pe seama Rusiei responsabilitatea pentru incidentele care implică nave maritime în Marea Neagră drept manifestări de cinism politic şi ipocrizie. Nu este un secret pentru nimeni că singura sursă de ameninţări la adresa siguranţei navigaţiei în regiune este Ucraina şi complicii săi, care îi furnizează armament”.
Totodată, ambasadorul rus a adresat un mesaj direct autorităţilor de la Bucureşti: „Vladimir Lipaev a îndemnat partea română să conştientizeze că pericolul pentru România nu îl reprezintă Rusia, ci urmarea docilă a cursului de escaladare impus de vârful birocratic al NATO şi al Uniunii Europene, care a pierdut contactul cu realitatea”, a comunicat reprezentanţa diplomatică a Federaţiei Ruse, arată sursa menţionată.



























































Opinia Cititorului