Emiratele Arabe Unite (EAU) au negat miercuri acordarea oricăror facilităţi financiare către Iran, la scurt timp după decizia de a suspenda schimburile comerciale şi tranzacţiile financiare cu regimul de la Teheran până la noi ordine, transmite agenţia de presă Anadolu.
Consilierul diplomatic prezidenţial din EAU, Anwar Gargash, a respins informaţiile apărute în spaţiul public şi le-a catalogat drept campanii de dezinformare, precizând că autorităţile de la Abu Dhabi se concentrează pe gestionarea evoluţiilor din regiune, notează sursa citată.
Decizia de îngheţare a relaţiilor economice are un impact masiv asupra fluxurilor regionale, în condiţiile în care Emiratele Arabe Unite reprezintă al doilea cel mai mare partener comercial al Iranului la nivel global, după China, cu un volum anual al schimburilor non-petroliere evaluat între 27 şi 29,1 miliarde de dolari, arată datele oficiale.
Suspendarea activităţilor comerciale a survenit pe fondul deteriorării contextului de securitate, după ce sistemele de apărare ale Emiratelor au detectat rachete balistice lansate pe fondul conflictelor din Golf şi al blocajelor din Strâmtoarea Ormuz, precizează agenţia de presă.



















































Opinia Cititorului