Andreea Paul: "Suntem prea mici să visăm la o piaţă de capital fără oferte ale statului"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 08 septembrie 2014

Andreea Paul: "Suntem prea mici să visăm la o piaţă de capital fără oferte ale statului"

"Domnul Negriţoiu să se raporteze la atribuţiile sale şi la fişa postului"

Deputatul PDL Andreea Paul este de părere că statul ar trebui să facă toate privatizările prin bursă, să nu mai pună limite maxime la preţurile pe acţiune, iar Guvernul României să încurajeze piaţa de capital din România, având în vedere lupta pentru supravieţuire a capitalului românesc privat.

Andreea Paul, care face parte din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, din Camera Deputaţilor, unde ajung şi propunerile legislative care privesc piaţa de capital, consideră că nu avem nevoie de o nouă lege pentru acest domeniu, aşa cum a susţinut, recent, Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"ASF nu are drept de iniţiativă legislativă. Domnul Negriţoiu să se raporteze la atribuţiile sale şi la fişa postului", ne-a spus doamna Paul, în cadrul unui interviu.

În schimb, deputatul îl felicită pe preşedintele ASF pentru că "a scăpat de unele rude ale politicienilor" care erau angajate în instituţie.

Reporter: Anul trecut, ASF a adus în Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor o lungă serie de amendamente la OUG32/2012, privind piaţa de capital. De atunci, a mai avansat în vreun fel Parlamentul spre avizarea sau respingerea acelor propuneri?

Andreea Paul: Nu. La sfârşitul lunii iunie a avut loc o şedinţă legată de această ordonanţă, respectiv pe propunerile de amendamente ale ASF. Amendamentele au creat discuţii între membrii comisiei şi au fost propuneri de respingere pentru o parte dintre ele. Şedinţa s-a întrerupt şi a rămas ca ASF să reanalizeze amendamentele, să facă alte propuneri şi într-o şedinţă viitoare să se reia dezbaterile.

Reporter: Principalele propuneri erau reducerea cvorumurilor pentru Adunările Generale Extraordinare ale SIF-urilor, în conformitate cu legea societăţilor comerciale, creşterea pragului limită de deţinere la operatorii de piaţă - Bursa de Valori Bucureşti şi Sibex - la 20%, înfiinţarea Contrapărţii Centrale, instituţie cerută la nivel european pentru decontarea derivatelor. Cum vedeţi aceste modificări?

Andreea Paul: Cvorumurile la SIF-uri sunt specificate clar în lege şi nu e nevoie de modificări, cu atât mai mult cu cât ştim că există un grup de interese ocult care doreşte schimbarea cvorumului la AGA în SIF-uri şi ridicarea pragului la Bursă. Pragul la Bursă este stabilit şi el clar prin lege. Nici pentru înfiinţarea Contrapărţii Centrale nu e nevoie de o lege. La ultima adunare generală a bursei, care a avut ca subiect exact această temă, un grup de acţionari ai Bursei reprezentând mari bănci în România nu au dorit înfiinţarea Contrapărţii Centrale. Acolo trebuie rezolvată problema, nu prin lege. E doar voinţa acţionarilor.

Reporter: Ce schimbări în legislaţia pieţei de capital consideraţi că sunt necesare?

Andreea Paul: Mai important decât modificarea legii este respectarea ei. Suntem deja la a treia lege a pieţei de capital şi cu fiecare nouă lege formulările au fost tot mai confuze şi mai slabe calitativ. Persistă unele aberaţii, e adevărat, dar în condiţiile actuale, mai bine rămâne legea aşa cum e decât să o stricăm şi mai tare.

Reporter: Domnul Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, a declarat că este nevoie de o nouă lege a pieţei de capital. Împărtăşiţi această opinie? De ce?

Andreea Paul: ASF nu are drept de iniţiativă legislativă. Domnul Negriţoiu să se raporteze la atribuţiile sale şi la fişa postului.

Reporter: Aţi primit vreun răspuns de la ASF la interpelarea privind cazul furturilor de acţiuni de la Harinvest? Aţi acuzat ASF de neglijenţă. Are Parlamentul vreo pârghie să aplice sancţiuni?

Andeea Paul: Da, în martie 2014. Interpelarea parlamentară este pârghia pe care am folosit-o. Raportul anual şi audierile sunt a doua pârghie. Din răspunsul din martie 2014 la interpelarea mea, am aflat că ASF a depus plâgere penală, dar şi că s-a derobat de responsabilităţile supravegherii invocând argumentul că Harinvest i-a raportat informaţii false.

Reporter: În ce stadiu este legea privind reglementarea pieţei Rasdaq? La un moment dat, erau trei proiecte cu acest subiect, în Parlament.

Andreea Paul: ASF ar trebui el însuşi să reglementeze piaţa Rasdaq. Are toate pârghiile necesare, însă fuge de răspundere. Am observat că e o lege proastă depusă de PSD în Parlament şi am depus una mai bună. Este în dezbatere la comisii. Nu deţin adevărul absolut, dar e clar mai bună. Repet însă: sarcina revine ASF.

Reporter: Mişu Negriţoiu a anunţat o restructurare a ASF, prin reducerea posturilor de conducere şi scăderea salariilor. Consideraţi că ASF a făcut pasul către o instituţie de supraveghere în adevăratul sens al cuvântului? Ce schimbări ar mai fi necesare?

Andreea Paul: Da, îl felicit pe Mişu Negriţoiu că a scăpat de unele rude ale politicienilor: nevasta consilierului Socol al primului ministru (n.r. Cristian Socol), rudele preşedintelui Camerei Deputaţilor Zgonea (n.r. Valeriu Zgonea), soţia fostului ministru de finanţe Chiţoiu şi alţii (n.r. Daniel Chiţoiu). Aţi mai scris despre acest subiect. Este un pas bun înainte.

Reporter: Conform acordului cu FMI, statul a făcut listări prin bursă.

Consideraţi că IPO-urile recente au fost de succes?

Andreea Paul: Este bine că s-au făcut IPO-uri, dar sunt prea puţine. Statul ar trebui să facă toate privatizările prin bursă, să nu mai pună limite maxime la preţurile pe acţiune, iar Guvernul României să încurajeze piaţa de capital din România.

Reporter: Ce măsuri consideraţi că ar trebui să adopte instituţiile pieţei de capital pentru dezvoltare, astfel încât să nu mai depindă de listările statului?

Andreea Paul: Suntem o piaţă prea mică ca să visăm la o piaţă de capital fără oferte ale statului, fără companiile mari ale statului. Din păcate, nu avem încă antreprenori privaţi atât de mari ca şi companiile de stat. Capitalul românesc privat luptă acum pentru supravieţuire sub avalanşa de decizii economice publice proaste.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Reporter: Aţi primit vreun răspuns de la ASF la interpelarea privind cazul furturilor de acţiuni de la Harinvest? Aţi acuzat ASF de neglijenţă. Are Parlamentul vreo pârghie să aplice sancţiuni?

    Andeea Paul: Da, în martie 2014. Interpelarea parlamentară este pârghia pe care am folosit-o. Raportul anual şi audierile sunt a doua pârghie. Din răspunsul din martie 2014 la interpelarea mea, am aflat că ASF a depus plâgere penală, dar şi că s-a derobat de responsabilităţile supravegherii invocând argumentul că Harinvest i-a raportat informaţii false." Nici p[gubitii n-au primit raspunsuri coerente. Cine a controlat Harinvestul? Nu ASF? Cine a controlat in 2011 si a dat amenzi in 2012 pentru "practici frauduloase"? Tot ASF-u! A fost neglijenta? Nu s-a facut ce a trebuit sa se faca ! Il lasi sa funcrioneze cu practici frauduloase ? Fara trecerea la o supraveghere atenta ? Harinvest a fost lasat sa isi faca de cap ca sa curga comisioanele cuvenite pentru tranzactii frauduloase ! Vorbim de furt de actiuni? Dar cine le-a furat pentru refacerea Fondului de garantare? Daca Fondul de garantare ramanea nerefacut acum pagubiitii mai aveau actiuni la Harinvest! "Suntem o piaţă prea mică ca să visăm la o piaţă de capital mare" iar cand avem un caz de incalcare a legii pietei de capital gen Harinvest nici Fondul de compensare nu vrem sa-l activam ! O sucim, o invartim, modificam regulamente dar nu urmarim propriile decizii! De ce ASF nu a luat masura de activare a Fondului de compensare cand a vazut ca Harinvest nu indeplineste Decizia 1250 ? Raspuns simplu! Pentru ca aceeasi Decizie 1250 l-a scos pe Harinvest din randul SSIF-urilor si deci nu mai trebuia Harinvest sa se mai supuna Deciziilor ASF! Si uite asa raman investitorii cu paguba, creditorii BCR si BRK indestulati, Fondul de garantare refacut ! Si leafa merge mai departe! Si ce lefuri!! Si daca vrei sa pleci tu, salariat in ASF, primesti salarii compensatorii ca intr-o disponibilizare colectiva!

    1. Totul este putred in Danemarca. 

    cu un iarmaroc de tepari nu se face bursa in romanica. mai aveti citiva ani si dispare sandramaua.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1120
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4730
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6647
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.8266

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro