"Antibiotice" Iaşi - randament lunar de 49,60%

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 3 februarie 2006

Investitorii în acţiuni au obţinut randamente de la începutul anului pînă în prezent peste nivelul dobînzilor bancare. Ca atare, plasamentele în acţiuni au fost cele mai rentabile în ultima lună. Cotaţia titlurilor "Antibiotice" Iaşi s-a încsris pe un trend ascendent, astfel că cei care şi-au plasat economiile în lei în titlurile producătorului de medicamente ieşene au obţinut un cîştig de aproximativ 50% din suma investită.

Cea mai mare apreciere de la Bursă, dintre indicii bursieri a fost cea a indicelui BET de 23,10%, în timp ce în acelaşi interval indicele BET-FI care reflectă evoluţia cotaţiilor acţiunilor SIF a crescut cu 9,12%.

O altă posibilitate pentru fructificarea economiilor, considerată mai puţin riscantă decît tranzacţiile cu acţiuni, o reprezintă fondurile mutuale. Aces-tea au adus, celor care au decis să cumpere unităţile de fond, cîştiguri de maxim 12,41% (este cazul fondului < Intercapital Invest >).

Pe piaţa monetară cel mai mult au avut de cîştigat persoanele care şi-au păstrat economiile în lei, în depozit la "Nova Bank". Randamentul acestui plasament a fost de 2,69% ţinînd cont de evoluţia leului raportat la moneda europeană. Iar prin plasarea economiilor în euro la "Libra Bank" ar fi avut un cîştig de 0,29%.

Chiar şi persoanele care şi-au păstrat economiiele în perioada analizată acasă au cîştigat datorită aprecierii leului din ultima lună. Economiile acestora au crescut cu 2,01% din valoarea iniţială.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb