Grupul politic condus de Andrej Babi¹, prim-ministrul Cehiei, s-a confruntat cu o provocare puternică din partea opoziţiei în primul tur de scrutin pentru ocuparea unei treimi din mandatele din camera superioară a Parlamentului, Senatul, conform rezultatelor finale publicate duminică, relatează agenţia de presă AP.
După numărarea tuturor voturilor de către Oficiul de Statistică, mişcarea centristă ANO (DA), condusă de miliardarul populist, a obţinut calificarea a 13 candidaţi în turul al doilea programat săptămâna viitoare, cel mai mare număr individual pentru o singură formaţiune, notează agenţia de presă.
Partidele şi grupările din opoziţia parlamentară pro-occidentală, care şi-au unit forţele în multe circumscripţii prin coaliţii largi, au reuşit însă calificarea unui număr total de 26 de candidaţi pentru runda decisivă, indică sursa citată.
Dintre cei cinci candidaţi care au atins pragul de 50% necesar câştigării directe a mandatului încă din primul tur, niciunul nu provine din partea ANO, în timp ce patru reprezintă partidele de opoziţie, transmite AP.
Formaţiunea ANO speră să obţină câştiguri în Senatul format din 81 de locuri, cameră controlată în prezent de opoziţie. În acest scrutin sunt puse în joc 27 de mandate de senator, iar 22 dintre acestea vor fi decise în turul doi între primii doi clasaţi din fiecare circumscripţie, precizează sursa menţionată.
Camera inferioară a Parlamentului domină procesul legislativ, însă Senatul joacă un rol important în adoptarea amendamentelor constituţionale şi în aprobarea judecătorilor Curţii Constituţionale, menţionează agenţia de presă.
În cadrul alegerilor locale desfăşurate separat, diverşi candidaţi independenţi şi grupări locale au câştigat majoritatea mandatelor la nivel naţional, confirmând un rezultat tradiţional. Formaţiunea ANO a obţinut victoria în şase capitale regionale, cu două mai puţine faţă de precedentul scrutin din 2022, şi a ratat victoria în Praga, indică sursa citată.




























































Opinia Cititorului