Arbitrul pensiilor private a aprobat completarea normei privind reglementările contabile

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 aprilie 2008

Arbitrul pensiilor private a aprobat completarea normei privind reglementările contabile

Arbitrul pensiilor private a aprobat completarea normei privind reglementările contabile în conformitate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisa de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Astfel, norma a intrat în proces de dezbatere publică şi a fost transmisă către Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) - pentru obţinerea avizului Comisiei Tehnice a Consiliul Contabilităţii şi Raportărilor Financiare (CCRF) şi, ulterior, al MEF, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de CSSPP.

"CSSPP a contractat realizarea unei monografii privind funcţiunea conturilor şi modul de înregistrare a principalelor operaţiuni financiar-contabile pentru administratorii de fonduri de pensii private şi agenţii de marketing de fonduri de pensii - persoane juridice, lucrarea fiind o completare a Normei nr. 14/2007 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de către CSSPP", se arată în comunicat.

Prin emiterea acestei norme se completează cadrul legislativ specific care asigură funcţionarea şi derularea activităţii în mod corespunzător a entităţilor reglementate de Comisie.

Totodată, proiectul de normă răspunde unor cerinţe obligatorii date de activităţile de supraveghere şi control ale CSSPP, respectiv detalierea informaţiilor cerute de către CSSPP pe conturi, fidelitatea înregistrării operaţiunilor economice reflectate în contabilitate, uşurinţa obţinerii oricărui tip de informaţie relevantă şi în special a celor ce sunt legate de raportările către CSSPP.

Dată fiind complexitatea Normei nr. 14/2007 privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de CSSPP, a fost nevoie de detalierea funcţiunii conturilor, precum şi a modului de înregistrare a principalelor operaţiuni financiar-contabile, atât pentru administratorii şi brokerii de pensii private, cât şi pentru fondurile de pensii private.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb