Lucrările de modernizare a clădirii Arenei de Box „Vasile Lehăduş” din Galaţi au fost finalizate. Proiectul a vizat renovarea energetică a imobilului şi a fost realizat cu fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi cu bani de la bugetul local.
Potrivit Primăriei, în cadrul proiectului au fost executate lucrări de reabilitare termică a clădirii, izolarea pereţilor exteriori şi a planşeelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu una termoizolantă, precum şi modernizarea sistemelor de încălzire, iluminat şi furnizare a apei calde. De asemenea, imobilul a fost dotat cu centrală termică, instalaţie de semnalizare a incendiilor, sistem de supraveghere video interior şi exterior şi staţii de încărcare pentru vehicule electrice. Proiectul a inclus şi instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice, precum şi lucrări de finisaje interioare şi exterioare. După reabilitare, clădirea va avea o dublă destinaţie, urmând să găzduiască atât activităţi sportive, cât şi spaţii de cazare pentru sportivi, după asigurarea dotărilor necesare.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a declarat: „Clădirea va fi destinată desfăşurării de activităţi sportive, precum şi pentru cazarea sportivilor, după ce se vor asigura şi dotările aferente”.
Astfel, Arena de Box „Vasile Lehăduş” va putea oferi condiţii modernizate pentru desfăşurarea activităţilor sportive şi pentru găzduirea sportivilor.
Ionuţ Pucheanu a precizat la lansarea proiectului: ”Boxul este un sport de tradiţie în Galaţi şi ne dorim ca peste ani să ne mândrim şi cu alţi campioni din această zonă a României”.
Valoarea totală a contractului a fost de 8,2 milioane de lei, dintre care 4,5 milioane de lei reprezintă contribuţia de la bugetul local.























































Opinia Cititorului