Arval România mizează pe afaceri aproape duble

A.D.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 22 ianuarie 2009

Compania de leasing operaţional Arval România, controlată de BNP Paribas, estimează pentru acest an aproape o dublare a cifrei de afaceri faţă de 2008, până la 16 -17 milioane euro, după înfiinţarea unui birou pentru firme italiene, care va deservi peste 15.000 de companii, a anunţat firma.

Pentru 2008, Arval România estimează o cifră de afaceri de circa 9 milioane euro.

"Am decis să înfiinţăm un Birou dedicat companiilor italiene din România, ca urmare a unui număr în creştere de astfel de firme cu care colaborăm încă de la intrarea Arval pe piaţa din România", a declarat directorul general al Arval România, Arnault Leglaye.

Biroul italian se va adresa în special întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital italian din România, se arată în comunicat. La conducerea acestui birou a fost desemnat Alessandro Gallinella.

"Principiul leasingului operaţional pe care Arval îl oferă oriunde în Europa este acela de a furniza un pachet de servicii complete pentru flotele auto ale companiilor, personalizate nevoilor specifice ale acestora", a spus Gallinella, citat în comunicat.

Arval şi-a început activitatea în România la sfârşitul lui 2006, iar la finalul anului trecut administra o flotă de 1.700 vehicule .

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2374
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6990
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1117
Gram de aur (XAU)Gram de aur613.8270

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb