Aurul depăşeşte pragul de 4.000 dolari pe uncie

A.B.
Macroeconomie / 9 octombrie, 14:06

Aurul depăşeşte pragul de 4.000 dolari pe uncie

Aurul a continuat miercuri creşterea accelerată, urcând cu 1,6% până la 4.047 dolari pe uncie, potrivit celor mai recente date de piaţă, conform unui comunicat emis redacţiei. Valoarea metalului preţios s-a apreciat cu peste 50% de la începutul anului, depăşind pentru prima dată pragul psihologic de 4.000 dolari pe uncie. Evoluţia este alimentată de cererea tot mai mare pentru active sigure, de achiziţiile masive ale băncilor centrale, care îşi diversifică rezervele pentru a reduce dependenţa de dolar, şi de interesul investitorilor instituţionali pentru protejarea capitalului în perioade de incertitudine.

Miliardarul american Ray Dalio, fondatorul fondului de investiţii Bridgewater Associates, a declarat că aurul este „un excelent instrument de diversificare”, considerându-l o alternativă mai sigură decât dolarul în actualul context global.

„Este un moment istoric”, a afirmat Claudiu Diaconu, CEO al RAFINOR, prima rafinărie modernă de aur din România. „Cererea este susţinută nu doar de băncile centrale şi de investitorii instituţionali, ci şi de achiziţiile fizice tot mai puternice.”

Potrivit acestuia, atractivitatea aurului este amplificată de dobânzile reale negative. Pe măsură ce Federal Reserve relaxează politica monetară, ratele reale scad, iar investitorii se orientează spre active care îşi păstrează valoarea. În acelaşi timp, slăbiciunea dolarului american face aurul mai accesibil pentru cumpărătorii din afara SUA. Estimările UBS arată că, în 2025, cererea globală ar putea atinge 4.850 de tone - cel mai ridicat nivel din 2011.

Aurul a depăşit praguri istorice în momente de criză şi incertitudine: 1.000 de dolari pe uncie în timpul crizei financiare globale, 2.000 de dolari în perioada pandemiei şi 3.000 de dolari în martie 2025, înainte ca preşedintele Donald Trump să anunţe noile tarife comerciale. Analiştii estimează că până la sfârşitul acestui an preţul ar putea ajunge la 4.300 de dolari pe uncie, iar în 2026 să urce la 4.900 de dolari.

Dacă România a fost până acum doar un observator al pieţei globale a aurului, lansarea RAFINOR o poziţionează drept actor activ în industria metalelor preţioase. Rafinăria - prima de acest tip construită la standarde moderne în ţară - oferă investitorilor posibilitatea de a achiziţiona aur produs local, cu costuri mai mici şi trasabilitate completă.

„Ascensiunea preţului aurului nu e doar un semnal de piaţă, ci şi o oportunitate ca România să devină parte din ecosistemul internaţional al aurului. Este o formă de responsabilitate economică: să produci local, să asiguri trasabilitate şi să oferi investitorilor o fundaţie solidă pentru protejarea şi creşterea capitalului”, a subliniat Claudiu Diaconu.

Analizele recente arată că potenţialul de creştere al aurului rămâne ridicat, iar scăderile pe termen scurt par limitate. Analiştii estimează că următorii ani ar putea aduce noi maxime istorice.

RAFINOR readuce în prim-plan tradiţia prelucrării metalelor preţioase în România, integrând în acelaşi timp piaţa locală în circuitul internaţional. Compania produce lingouri de aur cu puritate de 999,9%, în diferite gramaje, capabile să acopere cererea naţională fără întârzieri logistice.

În prezent, capacitatea de producţie este de şase tone de aur pe an, cu planuri de extindere la opt tone în 2026 şi la 15 tone până în 2027. RAFINOR vizează astfel consolidarea poziţiei României pe piaţa globală a aurului, oferind un produs competitiv, verificabil şi fabricat integral pe plan local.

Aurul rafinat în România oferă investitorilor multiple avantaje: costuri mai reduse şi livrare rapidă, siguranţă deplină privind originea şi puritatea, participare directă la o piaţă globală în expansiune şi susţinerea unei industrii cu tradiţie, care contribuie la dezvoltarea economiei naţionale.

Prin dezvoltarea RAFINOR, România îşi recâştigă locul pe harta mondială a aurului - nu doar ca participant la tendinţele pieţei, ci ca producător capabil să livreze calitate, stabilitate şi valoare adăugată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4723
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8664
Gram de aur (XAU)Gram de aur569.1075

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb