Axios: Directorul CIA a propus organizarea unui summit Trump-Putin-Zelenski în timpul vizitei sale la Moscova

S.B.
Internaţional / 30 august, 12:56

Axios: Directorul CIA a propus organizarea unui summit Trump-Putin-Zelenski în timpul vizitei sale la Moscova

Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus organizarea unei întâlniri trilaterale între preşedintele american Donald Trump, liderul rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul vizitei secrete pe care a efectuat-o la Moscova la începutul acestei săptămâni. Iniţiativa urmăreşte identificarea unei soluţii pentru încheierea războiului, au declarat pentru Axios două surse familiarizate cu discuţiile.

Conform sursei citate, demersul marchează prima implicare personală a lui Ratcliffe în eforturile diplomatice destinate facilitării unei înţelegeri între Rusia şi Ucraina.

Unul dintre obiectivele vizitei directorului CIA a fost să determine dacă liderii serviciilor ruse de informaţii ar putea contribui la convingerea lui Putin să facă paşi în direcţia reluării negocierilor cu Ucraina, sub medierea Statelor Unite, potrivit surselor.

Oficialii americani l-au informat vineri pe Zelenski despre discuţiile purtate de Ratcliffe la Moscova, inclusiv despre propunerea privind organizarea unui summit între cei trei preşedinţi.

Administraţia Trump a avansat şi anterior ideea unei astfel de întâlniri. Zelenski şi-a exprimat acordul, însă propunerea a fost respinsă de Putin.

Întâlniri cu şefii serviciilor secrete ruse

Ratcliffe a efectuat marţi o vizită secretă la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologii săi ruşi, directorul Serviciului de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, şi şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Alexander Bortnikov.

Trump a declarat pentru Axios că deplasarea directorului CIA a reprezentat „o chestiune de rutină” şi că scopul acesteia nu a fost de a avertiza Moscova împotriva unui eventual atac asupra teritoriului NATO.

Potrivit surselor, oficialii americani i-au transmis lui Zelenski că Ratcliffe a abordat în discuţiile de la Moscova şi posibilitatea reluării negocierilor de pace.

„The New York Times” a relatat că directorul CIA i-a prezentat lui Bortnikov „o evaluare sumbră” privind evoluţia războiului şi a îndemnat Rusia să ajungă la un acord înainte ca situaţia să se deterioreze şi mai mult.

Sursele Axios susţin că Ratcliffe a plecat de la discuţii cu impresia că Bortnikov poate avea un rol constructiv şi ar putea contribui la relansarea demersurilor diplomatice.

CIA a refuzat să comenteze informaţiile.

Kievul se teme de o nouă ofensivă rusă

Oficialii ucraineni rămân însă profund sceptici în privinţa intenţiilor lui Putin şi susţin că dispun de informaţii potrivit cărora liderul de la Kremlin pregăteşte o escaladare majoră a conflictului.

Adjunctul şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean, Pavlo Palisa, a declarat vineri că Putin ar fi ordonat armatei ruse să elaboreze mai multe scenarii operaţionale pentru declanşarea unei ofensive în nordul Ucrainei, Kievul şi Cernihiv fiind identificate drept zone-cheie.

Negocierile ruso-ucrainene mediate de administraţia Trump sunt suspendate de la jumătatea lunii februarie, după izbucnirea războiului cu Iranul.

În ultimele luni, emisarii Casei Albe Steve Witkoff şi Jared Kushner au purtat separat discuţii cu negociatorii ruşi şi ucraineni, însă aceste contacte au produs puţine progrese.

Şeful de cabinet al lui Zelenski, Kirilo Budanov, a declarat joi presei locale că negocierile cu Rusia, sub mediere americană, ar putea fi reluate în luna septembrie.

Zelenski a mulţumit vineri Statelor Unite pentru „tonul necesar al conversaţiei cu Rusia” şi a apreciat că administraţia Trump „promovează o viziune realistă asupra a ceea ce trebuie făcut şi a ceea ce trebuie realizat”.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb