Băncile centrale, interesate de achiziţii masive de aur
T.T.Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
T.T.Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
D.I. Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat că a semnat acorduri de servicii de asistenţă tehnică, pentru implementarea proiectelor (ASATIP), în valoare de 20 milioane euro cu Ministerul Sănătăţii (MS), pentru asistenţă tehnică în vederea construirii a trei spitale regionale de urgenţă în Iaşi, Cluj şi Craiova, şi cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru îmbunătăţirea mecanismelor de control în sectorul achiziţiilor publice şi înfiinţarea unităţilor centrale de achiziţii la nivel local.
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
Există o discrepanţă evidentă între creşterea veniturilor şi creşterea numărului de carduri de credit. Mulţi s-ar fi aşteptat ca respectivul instrument de plată să fie folosit mai ales în perioadele de criză şi scădere a veniturilor, ca soluţie disperată pe termen scurt, iar în perioadele bune ale economiei să se cumpere mai mult cu cash, având în vedere experienţa ultimei crize, dar iată că cifrele ne contrazic. Câştigul salarial mediu net a fost, în aprilie 2019, de 3.115 lei. Faţă de martie 2012, avem practic o dublare (atunci am avut 1.553 lei/lună).
Mihai IscusituZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
MIHAI ISCUSITUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
D.I. Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
T.E.Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
D.I. Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019
T.I.Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
T.I.Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
I.M.Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
M.I.Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
Emilia OlescuBănci-Asigurări / 8 iulie 2019
• Isar: "De astăzi BNR nu va mai atrage lichiditate din piaţa interbancară, încetând concurenţa pe care a făcut-o în ultimii doi ani MFP"
Alexandra PutanuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) în scădere la 1,92% de la 2,04%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
• Isar: "De astăzi BNR nu va mai atrage lichiditate din piaţa interbancară, încetând concurenţa pe care a făcut-o în ultimii doi ani MFP"
Alexandra PutanuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iulie 2019
Euro a crescut, vineri, cu 0,05 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,7245 lei/euro.
P.P.Bănci-Asigurări / 5 iulie 2019
T.I.Bănci-Asigurări / 5 iulie 2019
Mihai IscusituZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 iulie 2019
I.M.A.Bănci-Asigurări / 5 iulie 2019
Mihai IscusituZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 iulie 2019
Euro a scăzut, ieri, cu 1,16 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,7240 lei/euro.
T.T.Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
D.V. Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
T.S.Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
T.I.Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
T.T.Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
• Mugur Isărescu a primit al şaselea mandat de la Parlament
Mihai IscusituZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
Mihai IscusituZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 iulie 2019
Euro a crescut, ieri, cu 0,04 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,7356 lei/euro.
Andrei Iacomi
Redacţia BURSA
F.A.
Călin Rechea
Andrei Iacomi
Andrei Iacomi
![]() | 5.0810 |
![]() | 4.3461 |
![]() | 5.4596 |
![]() | 5.8849 |
![]() | 466.3616 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /T.I. - 9 iulie 2019
Internaţional /T.I. - 9 iulie 2019
Piaţa de Capital /D.I. - 9 iulie 2019
Internaţional /D.I. - 9 iulie 2019
Bănci-Asigurări /D.I. - 9 iulie 2019
Bănci-Asigurări /T.E. - 9 iulie 2019
Bănci-Asigurări /D.I. - 9 iulie 2019
Internaţional /D.V. - 9 iulie 2019
Piaţa de Capital /D.D. - 9 iulie 2019
Internaţional /D.V. - 9 iulie 2019
Internaţional /D.D. - 9 iulie 2019
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 11 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 9 aprilie
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GEORGE MARINESCU (translated by Cosmin Ghidovean)
Dan Nicolaie (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Cornel Codiţă (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea ( translated by Cosmin Ghidoveanu)