Bănci-Asigurări

18 noiembrie 2020
Mihaela Bitu

ING BANK ROMÂNIA:Al treilea trimestru indică revenirea cererii pentru credite ipotecare

A.P.Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2020

Una dintre cele mai importante măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri românesc a fost înrolarea băncii în cadrul programului IMM Invest. Ca urmare a volumului ridicat de credite aprobate, ING a solicitat şi obţinut în luna august triplarea plafonului alocat iniţial. De la începutul programului şi până în prezent, banca a primit peste 7.000 de aplicaţii în cadrul programului IMM Invest. La final de trimestru III, peste 1.000 de solicitări cumulând credite în valoare de 700 de milioane de lei au fost aprobate şi puse la dispoziţia clienţilor, în vreme ce peste 3.000 de cereri se aflau în diferite etape ale procesului de aprobare, potrivti unui comunicat de presă.

FMI a numit un nou şef de misiune pentru România

FMI a numit un nou şef de misiune pentru România

A.P.Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2020

Fondul Monetar Internaţional anunţă că Jan Kees Martijn a fost numit ca nou şef de misiune pentru România. El a preluat funcţia pe 19 noiembrie 2020. Domnul Martijn îl înlocuieşte Domnul Jaewoo Lee, care a fost repartizat pe nou post în conformitate cu politicile interne ale FMI, scrie un comunicat de presă remis redacţiei.

Omar TetikSursa foto: Facebook

OMER TETIK, BANCA TRANSILVANIA:"În toate ţările emergente, privatizarea a fost impulsul principal al economiei"

A.I.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2020

În toate ţările emergente, de la Polonia până la Turcia, privatizarea a fost impulsul principal al economiei, a spus Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania (TLV), în cadrul conferinţei online "Viaţa unei companii listate; Povestea din spatele graficelor", organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), subliniind că, sunt necesare eforturi pentru a se lista cât mai multe companii atât din mediul privat dar şi de stat.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Alpha Bank Romania lansează serviciul Google Pay

Alpha Bank Romania lansează serviciul Google Pay

J.P.Bănci-Asigurări / 17 noiembrie 2020

Alpha Bank Romania pune la dispoziţia clienţilor săi, posesori de carduri Visa, o nouă modalitate de plată utilizatorii de telefoane mobile cu sistemul de operare Android, folosind serviciul Google Pay, conform unui comunicat trimis redacţiei.

BCR şi Visa lansează un program de gamification

BCR şi Visa lansează un program de gamification

J.P.Bănci-Asigurări / 11 noiembrie 2020

Banca Comercială Română şi Visa lansează un program de gamification: "Descoperă Lumea BCR Visa". Programul este disponibil în magazinul aplicaţiei George, platforma de digital banking a Băncii Comerciale Române, sub forma extensiei Visa...

UniCredit lansează o campanie de Black Friday

UniCredit lansează o campanie de Black Friday

J.P.Bănci-Asigurări / 11 noiembrie 2020

UniCredit România lansează o campanie de Black Friday cu o ofertă de cont curent şi servicii ataşate de la UniCredit Bank cu zero costuri pe întreaga perioadă contractuală pentru anumite operaţiuni, pentru primii 3.000 de clienţi noi care...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo