BBC: Cinci puteri occidentale cer Israelului să renunţe la planul de extindere a coloniilor din Cisiordania

S.C.
Internaţional / 21 august, 07:12

BBC: Cinci puteri occidentale cer Israelului să renunţe la planul de extindere a coloniilor din Cisiordania

Planurile Israelului de a lansa licitaţii pentru construirea a aproximativ 1.200 de locuinţe într-o zonă de importanţă strategică din Cisiordania ocupată au provocat noi condamnări din partea unor importante puteri occidentale, informează BBC.

Într-o declaraţie comună, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Canada au calificat decizia drept „inacceptabilă” şi au cerut Israelului „să retragă imediat planurile”, informează sursa citată.

Toate coloniile sunt ilegale potrivit dreptului internaţional, iar Israelul a amânat timp de decenii, sub presiune internaţională, planurile de construire în zona E1, situată la est de Ierusalim, potrivit publicaţiei.

Numeroşi aliaţi ai Israelului, precum şi palestinienii, susţin că dezvoltarea acestei zone ar da o lovitură majoră perspectivelor unei soluţii cu două state, proiectul ar împărţi practic Cisiordania în două şi ar izola Ierusalimul de Est, conform publicaţiei.

„Într-un moment de instabilitate gravă în Cisiordania, cu niveluri fără precedent ale violenţelor comise de colonişti împotriva civililor şi cu restricţii severe asupra economiei palestiniene, această decizie este cu atât mai îngrijorătoare”, se arată în declaraţia publicată joi de statele europene şi Canada, potrivit sursei.

„Aceste planuri nu numai că ne îndepărtează şi mai mult de pace, dar subminează şi mai mult poziţia internaţională a Israelului”, se mai arată în document, conform publicaţiei.

Într-o declaraţie separată, secretarul general al ONU a afirmat că proiectul E1 reprezintă o „ameninţare existenţială” la adresa creării unui stat palestinian cu un teritoriu continuu, ministrul belgian de Externe a exprimat, de asemenea, această poziţie, potrivit sursei.

Condamnarea formulată anterior, joi, de ministrul britanic de Externe, Ed Miliband, a fost respinsă categoric de ministrul israelian de Externe, conform publicaţiei menţionate.

În pofida unei contestaţii în justiţia israeliană depuse împotriva proiectului de palestinienii beduini care locuiesc în zonă şi de organizaţii israeliene pentru pace, Ministerul israelian al Locuinţelor a lansat miercuri o licitaţie pentru 1.234 dintre cele 3.401 locuinţe aprobate de guvernul israelian în august anul trecut, potrivit sursei.

Proiectul acoperă aproximativ 12 kilometri pătraţi între Ierusalimul de Est şi colonia Maale Adumim, informează sursa citată.

La momentul prezentării planurilor, ministrul de Finanţe Bezalel Smotrich, ultranaţionalist şi el însuşi colonist, a declarat că ideea unui stat palestinian „este ştearsă”, conformpublicaţiei.

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 19 octombrie, cu doar câteva zile înaintea alegerilor generale din Israel, programate pentru 27 octombrie, acest calendar ar face mult mai dificilă anularea licitaţiilor de către un eventual viitor guvern, potrivit sursei.

Israelul a construit aproximativ 160 de colonii, în care locuiesc 700.000 de evrei, de când a ocupat Cisiordania şi Ierusalimul de Est în războiul din Orientul Mijlociu din 1967,palestinienii revendică aceste teritorii, împreună cu Fâşia Gaza, pentru un viitor stat palestinian, iar aproximativ 3,3 milioane de palestinieni trăiesc în Cisiordania, conform sursei.

În pofida opoziţiei internaţionale puternice, guvernele israeliene succesive au permis extinderea coloniilor, ritmul extinderii a crescut însă puternic după revenirea la putere a premierului Benjamin Netanyahu, la sfârşitul anului 2022, în fruntea unei coaliţii de dreapta favorabile coloniştilor, precum şi după izbucnirea războiului din Gaza, declanşat de atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, potrivit publicaţiei.

Oponenţii proiectului E1 avertizează că acesta ar putea bloca efectiv crearea unui stat palestinian, proiectul ar separa nordul Cisiordaniei de sud şi ar împiedica dezvoltarea, în zona centrală, a unui teritoriu urban palestinian continuu care să lege Ramallah, Ierusalimul de Est şi Betleemul, conform sursei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb