"Blue Air": Curtea de Apel a decis suspendarea procedurii de insolvenţă a companiei

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 15 octombrie 2010

Executarea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvenţă a "Blue Air" a fost suspendată de către Curtea de Apel, după ce Tribunalul Bucureşti a admis săptămâna trecută o cerere înaintată de "Carpatair" şi "Service Excellence Solutions" în acest sens, arată un comunicat de presă al companiei. Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată de "Blue Air", pe motiv că nu are datorii către cele două firme.

"Decizia Curţii de Apel pronunţată în data de 13 octombrie repară în acest fel eroarea judiciară comisă de Tribunalul Bucureşti", se arată în comunicatul companiei aeriene.

Reprezentanţii "Blue Air" mai adaugă: "Departamentul juridic al Blue Air împreună cu cabinetul de avocatură Stănescu Milos Dumitru şi Asociaţii au reuşit să demonstreze instanţelor de judecată că Blue Air nu are niciun motiv de a intra în insolvenţă şi nu există niciun pericol economic care să planeze asupra societăţii".

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb