BNS şi Cartel Alfa renunţă la pretenţiile salariale în favoarea locurilor de muncă

F. A.
Macroeconomie / 7 ianuarie 2009

BNS şi Cartel Alfa renunţă la pretenţiile salariale, dar solicită guvernului măsuri urgente de atragere a fondurilor europene, care ar putea genera 150.000 de noi locuri de muncă în infrastructură în 2009, au declarat, azi, pentru NewsIn, reprezentanţii confederaţiilor sindicale.

"Nu putem vorbi de majorări salariale în contextul crizei economice, pentru că am putea ajunge în situaţia de a avea salarii foarte mari, dar care nu pot fi plătite. Important este ca noul guvern să se axeze pe atragerea de fonduri europene, care ar putea asigura crearea de noi locuri de muncă", a declarat, pentru NewsIn, vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea.

Liderul sindical a adăugat că, în cazul în care România ar atrage în acest an 2,5 miliarde euro, s-ar putea asigura 150.000 de noi locuri de muncă şi ar putea fi revitalizate industriile cimentului şi metalurgică, astfel încât să producă peste capacitatea din 2008.

"În condiţiile în care industria cimentului ar produce mai mult decât anul trecut, ar genera noi locuri de muncă, şi nu disponibilizări ca în acest moment, iar combinatele din industria metalurgică, cum sunt cele de la Hunedoara, Galaţi, Roman şi Iaşi, care au anunţat câteva mii de disponibilizări, şi-ar putea menţine angajaţii", a explicat Dandea.

La rândul său, vicepreşedintele BNS, Ovidiu Jurcă, a declarat, pentru NewsIn, că încheierea unui acord social tripartit între guvern, sindicate şi patronate ar putea urgenta atragerea fondurilor europene prin generarea de noi proiecte de infrastructură, iar o parte din bani ar putea fi folosiţi şi pentru recalificarea profesională a celor care sunt disponibilizaţi din industrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5529
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8630
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.6689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb