BURSELE LUMII Curs pozitiv pe pieţe, susţinut de acordul SUA-Iran

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 iunie

Curs pozitiv pe pieţe, susţinut de acordul SUA-Iran

Bursele europene au urmat un curs ascendent ieri, după ce SUA şi Iran au convenit asupra unui acord care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

Deutsche Börse

- Acţiunile Bayer AG au urcat cu 0,3%, la 36,29 euro la ora locală 15.28. Companiile farmaceutice nu vor fi exceptate de la viitoarele măsuri de reducere a costurilor din sistemul sanitar german, a declarat ministrul de resort, Nina Warken, după ce mai multe grupuri din industrie au avertizat că ar putea limita lansarea unor medicamente inovatoare în Europa dacă guvernele nu acceptă să plătească preţuri mai mari, conform Reuters.

- Titlurile Rheinmetall AG s-au depreciat cu 3,2%, la 1.166,80 euro la ora 15.28. Franţa ar putea renunţa la participarea în proiectul franco-german MGCS (Main Ground Combat System), destinat dezvoltării unei noi generaţii de tancuri de luptă, a declarat Armin Papperger, directorul general al Rheinmetall, citat de Welt am Sonntag.

- Indicele DAX a crescut cu 1,4%, la 24.990,31 puncte la ora 15.29.

Euronext Paris

- Acţiunile companiei auto franceze Renault SA au urcat cu 5,7%, la 29,36 euro la ora 15.30, cele ale rivalei franco-italo-americane Stellantis NV - tot cu 5,7%, la 6,24 euro. Renault, Volkswagen (Germania) şi Stellantis s-au aliat pentru a cere reglementări mai simple şi subvenţii pentru încurajarea producţiei de maşini ”Made in Europe”, opunându-se importului vehiculelor electrice din China, conform Financial Times.

- Titlurile producătorului de băuturi alcoolice Pernod Ricard SA au urcat cu 1,1%, la 64,14 euro la ora 15.32, cele ale Remy Cointreau SA - cu 1,8%, la 45,34 euro. Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase a transmis că ameninţarea preşedintelui Donald Trump potrivit căreia SUA vor avea altă soluţie decât să impună taxe vamale de 100% vinului franţuzesc, dacă Parisul nu elimină taxa digitală aplicată giganţilor tehnologici americani, este o veste proastă pentru industria dependentă de exporturi, conform Reuters.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 1%, la 8.432,87 puncte la ora 15.33.

SIX Swiss Exchange

- Acţiunile Holcim AG au crescut cu 3,9%, la 77,50 franci la ora 15.34. Comisia Europeană a aprobat, vineri, proiectul de achiziţie a Xella international SA de către Holcim.

- Indicele SMI a urcat cu 0,3%, la 13.751,77 puncte la ora 15.34.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut ieri dimineaţă, impulsionate de acordul SUA-Iran.

- În acest context, titlurile companiei aeriene Delta Air Lines Inc. s-au apreciat cu 3,9%, la 86,29 dolari la ora locală 09.52, cele ale Southwest Airlines Co. - cu 2,8%, la 46,73 dolari.

- Acţiunile operatorului de croaziere Carnival Corp. s-au apreciat cu 5,6%, la 30,82 dolari la ora 09.53, cele ale Royal Caribbean Cruises Ltd. - cu 6,2%, la 312,53 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1,2%, la 51.791,02 puncte la ora 09.54, S&P 500 - cu 1,6%, la 7.549,36 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Amazon.com Inc. s-au apreciat cu 3,5%, la 247 dolari la ora 09.55. Directorul general al retailerului online, Andy Jassy, s-a numărat printre liderii din tehnologie care au semnalat recent oficialilor administraţiei Trump preocupări legate de riscurile de securitate asociate celor mai avansate modele de inteligenţă artificială dezvoltate de Anthropic, spun surse citate de Reuters.

- Titlurile Meta Inc. au urcat cu 4%, la 589,50 dolari la ora 09.53. Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, le-a transmis angajaţilor că gigantul tehnologic a făcut greşeli în procesul de reorganizare a companiei în jurul inteligenţei artificiale, potrivit unui memorandum intern consultat de Reuters.

- Acţiunile SpaceX Corp., companie cu operaţiuni în domeniul zborurilor spaţiale, care a debutat vineri la bursă, au urcat cu 8%, la 173,84 dolari la ora 09.59.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 2,4%, la 26.509,23 puncte la ora 09.59.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, odată cu declinul cotaţiilor ţiţeiului, pe fondul evoluţiilor dintre SUA şi Iran.

- În acest context, titlurile companiei auto nipone Honda Motor Co. au urcat cu 3,3%, la 1.458 yeni, cele ale Nissan Motor Co. - cu 5,8%, la 357 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 5%, la 69.317,50 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb