Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii analizând perspectivele economice regionale şi globale.
• Deutsche Börse
- Titlurile Allianz SE au coborât cu 0,5%, la 371,60 euro la ora locală 14.49. Grupul german de asigurări intenţionează să elimine până la 1.800 de locuri de muncă la divizia sa de asigurări de călătorie, în principal la centrele de apel, deoarece inteligenţa artificială înlocuieşte din ce în ce mai mult procesele manuale, spun surse citate de Reuters.
- Acţiunile Puma SE au urcat cu 15,9%, la 19,71 euro la ora 14.52. Producătorul chinez de articole sportive Anta Sports Products Ltd. se numără printre firmele care studiază o posibilă preluare a producătorului german de echipamente sportiv, conform unor surse citate de Bloomberg. Potrivit acestora, Anta Sports Products, o companie listată la Bursa din Hong Kong, lucrează cu un consultant la evaluarea unei oferte pentru Puma.
- Acţiunile companiei constructoare de maşini şi vehicule de apărare Rheinmetall AG au câştigat 0,3%, ajungând la 1.499,50 euro la ora 14.53, chiar dacă oficialii americani continuă să încerce să negocieze un acord de pace între Rusia şi Ucraina.
- Indicele DAX a crescut cu 0,3%, la 23.784,71 puncte la ora 14.55.
• Euronext Paris
- Acţiunile Stellantis NV s-au apreciat cu 1,6%, la 9,07 euro la ora 14.55. Preşedintele grupului auto franco-italo-american, John Elkann, a avertizat, săptămâna aceasta, că industria auto europeană riscă un ”declin ireversibil”, conform Reuters.
- Pe acelaşi segment, titlurile companiei franceze Renault SA au urcat cu 1,5%, la 34,86 euro la ora 14.56.
- Titlurile BNP Paribas SA au urcat cu 1,4%, la 73,37 euro la ora 14.56, cele ale Societe Generale SA - cu 0,8%, la 59,98 euro. Creditorii europeni cu expunere la SUA ar trebui să-şi extindă nivelul lichidităţilor şi al rezervelor suplimentare de capital în cazul în care dolarul este sub presiune, se arată în raportul recent de stabilitate financiară al Băncii Centrale Europene, citat de Reuters.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,1%, la 8.104,34 puncte la ora 14.57.
• Nasdaq Copenhagen
- Acţiunile Novo Nordisk A/S au coborât cu 1,2%, la 310,55 coroane daneze la ora 15.12, după avansul de miercuri, când centrele americane pentru Servicii Medicare şi Medicaid au anunţat noul preţ negociat pentru medicamentele de succes ale companiei farmaceutice daneze, Ozempic şi Wegovy, începând cu 2027. Noul preţ pentru pacienţii din Medicare va fi de 274 de dolari, o reducere de 71% faţă de preţul de listă actual.
- Indicele OMX Copenhagen 25 a crescut cu 1,8%, la 1.738,77 puncte la ora 15.15.
Pieţele americane au fost închise ieri, americanii sărbătorind Ziua Recunoştinţei.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, urmând cursul pe care s-au înscris în ziua anterioară pieţele americane.
- Acţiunile SoftBank Group Corp. s-au apreciat cu 3,6%, la 16.840 yeni, după ce, recent, investitorul nipon în tehnologie a anunţat că Ampere a devenit filiala sa deţinută integral.
- Titlurile producătorului de memorii pentru computere Kioxia Holdings Corp. au urcat cu 7,9%, la 9.049 yeni, pieţele nipone fiind stimulate de anunţul potrivit căruia guvernul japonez intenţionează să emită obligaţiuni noi în valoare de 11 trilioane de yeni (70,5 miliarde de dolari) pentru a-şi finanţa pachetul economic.
- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 1,2%, la 50.167,10 puncte.
• Shanghai Stock Exchange
- Titlurile Great Wall Motor Co. au coborât cu 0,09%, la 21,76 yuani. Constructorul privat chinez de automobile mizează o producţie anuală de 300.000 de vehicule în 2029, în Europa, unde caută locaţii pentru prima sa fabrică de asamblare de automobile, în încercarea de a-şi relansa vânzările regionale aflate în scădere, conform preşedintelui GWM International, Parker Shi, citat de Reuters.
- Indicele SSE Composite a crescut cu 0,3%, la 3.875,26 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile producătorului de aur Bellevue Gold Ltd. au urcat cu 3,2%, la 1,29 dolari australieni, cele ale Northern Star Resources Ltd. - cu 0,8%, la 26,96 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor metalului galben. Pe acelaşi segment, titlurile Newmont Corp. au consemnat un plus de 1,9%, la 136,75 dolari australieni.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,1%, la 8.617,30 puncte.



































































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 28.11.2025, 00:33)
haideți să nu ne mai ascundem după copac,
pace în Ukraina nu va fi pînă nu moare Putin sau ajunge Putin la Kiev.
nu mere cum zice Mertz, ”Ukraina cu o armată puternică”, ca să ce... să-și caute revanșă
nu merge cum zice Rutte, ”nimeni nu-i zice NATO:ului pe cine să invite”, ca să ce... să invite Ukraina
ăia în UK caută la fiecare colț motive de rîvnă
:
La AI este o bulă gigantică formată din cei 7, de ce?
Pt. că ori-și-care muritor cu un mobil telefon primește sfaturi de la tot felul de Iancu Guda că e smart să inveștești în ETF:uri, nu tre să faci nik, doar investește 100USD lunar în S&P500. Lunar, managerul de ETF cumpără stocks în S&P, dar aici intervine hiba, managerul nu cumpăra egal în toate cele 500 companii, ci cumpără în ordinea capitalizărilor celor 500 companii, de la cea mai mare spre cea mai mică. nVidia (care are și cea mai mare pondere din index) este pompată lunar de aceste ETF:uri. Puțini îs nebuni să cumpere nVidia direct.
:
Cînd șomajul lipicios ajunge la 8% și inflația US la 6%, atunci pîrâie !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MAN în data de 28.11.2025, 07:53)
Boss, tu nu dormi? Pândești articole noi pe Bursa ca să fii primul la comment? :)
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 28.11.2025, 10:12)
nu dorm taică deoarece am cîștigat ieri cu Ìnfineon o sumă faină și nu pot dormi